Cum să-ți menții silueta de sărbători

Paștele ne umple masa cu bunătăți în fiecare an, iar cozonacul, pasca, friptura de miel și ouăle de ciocolată ne îmbie să uităm de siluetă. Totuși, cu puțină atenție și moderație, putem să ne bucurăm de sărbători și de delicatese fără să ne gândim cu teamă, la fiecare înghițitură, că ne vom îngrășa.

Iată câteva recomandări de care e bine să ții cont dacă vrei ca iepurașul să-ți aducă daruri și nu… kilograme în plus pe cântar.

Stabilește meniul de Paște înainte de a merge la cumpărături

Adesea supraestimăm cantitatea de mâncare pe care o vom consuma de sărbători, mai ales că sunt multe preparate pe care ne dorim să le avem pe masă. S-ar putea să rămânem deci cu mâncare în exces, care se va strica și pe care va trebui să o aruncăm. Sau putem mânca mai mult, ca să evităm risipa. Ambele cazuri nu sunt cele mai fericite.

Decide alături de membrii familiei ce veți servi de Paște, fă lista cu alimentele necesare și cumpără doar ce este nevoie.

Savurează un fel de mâncare preferat la fiecare masă

Bucură-te de felurile care îți plac fără să exagerezi. Alege câte un preparat preferat și savurează-l, acordându-i toată atenția. În loc să „înghesui” la o singură masă antreuri, ouă roșii, ciorbă, drob, friptură de miel, cozonac, pască, prăjituri și alte specialități, dă mai multor mâncăruri posibilitatea să te impresioneze, dar pe rând.

De exemplu, în loc să mănânci pasca sau cozonacul ca desert, după o masă copioasă, poți servi o felie ca mic dejun. Bogate în proteine și grăsimi de calitate, ouăle sunt foarte sănătoase dacă le consumăm cu măsură. Reprezintă de asemenea o alegere bună pentru prima masă a zilei, mai ales dacă le asociezi cu legume și o felie de pâine integrală, sau chiar ca gustare. Vezi în acest clip câte ouă e bine să consumi.

Mergi pe calitate în loc de cantitate

De exemplu, alege un singur desert, dar de o calitate mai bună, pe care nu-l mănânci în fiecare zi. Dacă nu îți plac neapărat mâncărurile tradiționale de Paște, poți profita de atmosfera de sărbtoare ca să guști alte preparate preferate, dar pe care poate nu le consumi așa des pentru că sunt prea calorice sau mai greu de făcut.

Adaugă multe legume și verdețuri

Friptura de miel sau drobul va merge foarte bine alături de o salată cu verdețuri (fără prea mult ulei sau maioneză), bogată în fibre și nutrienți. La fel, legumele gătite la cuptor sau la aburi, condimentate inspirat, sunt o alegere excelentă dacă nu vrei să-ți îngreunezi digestia.

Oprește-te când te saturi

Ușor de zis, greu de făcut. Cu atâtea bunătăți, cum să nu dai gata totul dintr-odată? Mâncarea va fi acolo și mai târziu, nu trebuie să îți umpli stomacul până ți se face rău. Pune-ți mai puțin în farfurie, dacă știi că ți-e greu să te oprești.

Bea alcool cu măsură

Sau deloc. Un pahar de vin nu îți va face rău, dar nu exagera. Vine cu destul de multe calorii și afectează digestia.

Fă conversație

…dar nu despre diete. Evită să ții prelegeri despre slăbit și alimentația sănătoasă sau alte subiecte care pot aprinde conflicte. Masa de Paște nu e cel mai potrivit loc în care să dezbați controverse despre calorii, dieta keto, Intermittent fasting sau gluten. Schimbă tema și vorbește despre amintiri amuzante, hobby-uri, întâmplări plăcute, iar pentru cei mai îndrăzneți… planuri de vacanță. În acest fel vei face mai face pauze de la mâncat, dând timp mesajului de sațietate să ajungă la creier.

Ieși la plimbare

Nu renunța la obiceiurile bune și include mișcarea în programul de sărbători, chiar dacă e vorba de o plimbare sau o repriză de dans în casă.

Nu te înfometa înainte sau după masa de Paște

Dacă te abții prea tare înainte de sărbători, la masa de Paște vei fi tentat(ă) să mănânci foarte mult, iar digestia ta s-ar putea să aibă de suferit, pe lângă kilogramele nedorite.

Curele extreme de slăbit sau detoxifiere de după sărbători nu vor face decât să te mențină într-un yoyo nesfârșit. Dacă ai exagerat de sărbători, revino pur și simplu la mese mai ușoare și la alimentația echilibrată, fără să te pedepsești cu tot felul de diete absurde. Apelează la un nutriționist pentru a primi recomandări personalizate și sigure, care să funcționeze pentru tine și pentru stilul tău de viață.

Sărbători cu bine!

 




Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe