Motocross

Dacă te antrenezi pentru prima ta competitie de motocross sau dacă ai deja experiență și vrei să progresezi, te așteptăm la Superfit! Indiferent că ești sportiv de performanță ori amator, suntem alături pe tine!

servicii medicale superfit motocross

Serviciile Centrului Medical Superfit dedicate practicanţilor de motocross

⇒ MEDICINĂ SPORTIVĂ

Este foarte important ca atunci când începi să antrenezi în mod constant să faci o serie de teste și investigații medicale, ca să te asiguri că e totul în regulă. Un consult medical sportiv îți va arăta dacă starea ta de sănătate îți permite să faci efort și la ce aspecte trebuie să ai grijă.

Dacă ești legitimat la un club sportiv, acest consult trebuie făcut periodic.

⇒ NUTRIŢIE SPORTIVĂ

Prin programul nostru de nutriție sportivă vei învăța să echilibrezi raportul de carbohidrați, proteine și grăsimi în favoarea ta, astfel încât să ai performanțe cât mai bune la motocross. Cu ajutorul recomandărilor alimentare personalizate, vei susţine mai ușor efortul din timpul antrenamentelor şi concursurilor și te vei reface mai rapid.

Consultanţa în nutriţie sportivă este asigurată de către dr. Şerban Damian, nutriţionist sportiv acreditat CIO.

⇒ TESTE DE PERFORMANŢĂ

Periodic, la Superfit îți poți verifica forma fizică prin teste de performanță, cum ar fi testarea forțeitestarea cardiometabolică, analiza lactatului, baropodometrie, analiza compoziției corporale. Pe baza lor, vei afla unde mai ai de lucrat pentru a-ți îmbunătăți performanțele sau poți vedea cum ai progresat în timp.

⇒ REFACERE DUPĂ EFORT

Când ai un program încărcat de antrenamente și mergi la multe curse, sesiunile de cold compression, drenaj limfatic, deep oscillation, terapie percutorie sau electrostimulare te vor ajuta să-ți revii mai repede după efort, pentru a da 100% la fiecare concurs la care participi. Vei scăpa astfel mai repede de febră musculară și de oboseală.

⇒ RECUPERARE MEDICALĂ

Motocrossul se lasă uneori cu accidentări. Știm că e neplăcut „să stai pe bară”, așa că la Superfit am învestit în cele mai performante echipamente pentru ca recuperarea ta să fie cât mai ușoară și rapidă. Fizioterapia, terapia Tecar, cold compression și taping-ul sunt doar câteva dintre tehnologiile de la Superfit care accelerează vindecarea și refacerea organismului. Infiltrațiile cu acid hialuronic îți vor proteja articulațiile de uzură și vor elimina durerile și disconfortul.

PREGĂTIRE FIZICĂ

Pe antrenamentul pe motocicleta, este bine să faci și alte tipuri de antrenamente pentru a-ți dezvolta musculatura, mobilitatea și rezistența, ca să poți susține efortulul intens. La Superfit te poți antrena eficient, inclusiv la aparate diferite față de cele disponibile de obicei în sălile de fitness.

Kinetoterapia și antrenamentele de propriocepție îți îmbunătățesc mobilitatea și echilibrul, reducând riscul de accidentare.

PSIHOLOGIE SPORTIVĂ

Pe lângă provocările fizice, motocrossul este presărat și cu provocări mentale, pe care trebuie să le gestionezi cât mai bine ca să ajungi la finiș. Ședințele de consiliere psihologică sportivă îți vor da un plus de încredere și motivație să urmezi programul de antrenament și să te setezi mental pentru succes.