Antrenament proprioceptiv

Evită accidentările și dezvoltă-ți echilibrul corporal prin antrenamentul propriocepției!

Ce este antrenamentul proprioceptiv

 

Antrenamentul proprioceptiv dezvoltă abilitățile de propriocepție, adică orientarea corpului și a mișcărilor sale în spațiu. Astfel, mușchii vor acționa mai rapid pentru a stabiliza corpul în funcție de situația dată, prevenind accidentările.

Repausul și lipsa activității fizice determină pierderea sau diminuarea abilității proprioceptive, astfel că aceasta trebuie antrenată în permanență. Exercițiile specifice pun accent pe dezvoltarea echilibrului, a agilității și a vitezei de reacție a corpului.

Antrenamentele proprioceptive au loc pe suprafețe instabile sau în poziții în care te poți dezechilibra ușor. Cu cât aceste exerciții sunt făcute regulat, cu atât musculatura știe imediat ce are de făcut într-o situație similară, reacția devenind mai degrabă un reflex.

Semisfera BOSU, haltera cu apă, perna de echilibru, mingea cu nisip, mingea medicinală Bobath sunt doar câteva dintre accesoriile folosite în antrenamentul propriocepției. Ele se pot combina, pentru a crește gradul de dificultate. La Superfit îți punem la dispoziție aceste accesorii, alături de antrenori dedicați, pentru ca tu să lucrezi corect și eficient.

Care sunt avantajele antrenamentului proprioceptiv?

  • Vei dobândi o stabilitate mai bună și un control ridicat asupra propriului corp;
  • Vei preveni accidentările, deoarece vei răspunde mai rapid la situațiile și stimulii neașteptați din mediu;
  • Ca sportiv, vei performa mai bine și te vei putea concentra pe viteză, forță sau strategie, în loc de menținerea echilibrului.

Antrenamentul proprioceptiv este pentru tine dacă...

  • Ești sportiv și vrei să previi accidentările;
  • Îți dorești să-ți îmbunătățești echilibrul și controlul muscular al corpului.

Te așteptăm la Superfit să te antrenezi cu noi!