Cât de mult ne-a schimbat izolarea – rezultatele studiului nostru

Te-ai gandit ce o sa le povestesti nepotilor despre primavara anului 2020?

Cum am stat noi toti, mai mult sau mai putin cuminti in casa, tinand la respect inamicul invizibil care ne-a dat vietile peste cap. O sa fie cu mult mai putin palpitant decat povestile de razboi ale bunicilor nostri, totusi este o etapa complet neasteptata pe care am fost nevoiti sa o parcurgem si care a lasat urmari in existenta noastra.

Excluzandu-i pe cei care au avut ghinionul sa faca boala si sa petreaca saptamani prin spitale, noi toti ceilalti am avut parte de o intrerupere brutala a cursului vietii, despre al carei impact am vrut sa aflam mai multe cu ajutorul unui sondaj pe care l-am lansat pe Facebook timp de 1 saptamana si care a adunat 300 de raspunsuri.

Ar fi prea pretentios sa ii spunem studiu, pentru ca nu indeplineste anumite criterii de selectie, dar cred ca poate fi un privit ca un punct de vedere pentru ce s-a intamplat cu multi dintre noi in perioada 15 martie – 15 mai 2020

Varsta celor care au raspuns la chestionar a fost in buna parte intre 25 si 55 ani, preponderent femei (67%), din mediul urban (91,4%) si cu studii superioare (majoritar facultate si master).

 

La intrebarea “Cum s-a modificat viata ta in perioada de izolare?“, doar 23% dintre respondeti au raspuns ca aucontinuat sa munceasca la fel ca inainte. Ceilalti au stat acasa, totusi aproape 50% din total au continuat sa munceasca de la domiciliu.

 

 

Apoi i-am intrebat “Ai facut ceva in plus in aceasta perioada, pentru dezvoltarea personala?“. Ne-a bucurat sa observam ca buna parte dintre cei care au raspuns, au folosit acest timp pentru a investi in dezvoltarea lor, cei mai multi declarand ca au citit mai mult, iar altii au urmat cursuri online sau au acordat mai mult timp unui hobby. Ar fi fost chiar pacat sa lasam sa treaca doua luni fara sa profitam de acest timp liber nesperat.

 

Apoi am trecut la capitolul delicat, nutritie 😀

Prima intrebare “Ce s-a intamplat cu greutatea ta in perioada de izolare?“. Desi circula zeci de glume si meme-uri legate de cresterea in greutate in perioada de izolare, iata ca respondentii nostri au fost chiar cuminti: 47% au ramas la aceeasi greutate, 22% chiar au scazut si doar 30% au inregistrat o crestere. Nu mi se pare dramatic. Pacat ca nu avem un studiu similar din 2019 ca sa putem vedea daca se incadreaza in trend sau e ceva mai aparte. Personal tind sa cred ca cei care au fost intotdeauna atenti la greutate, nu au avut probleme nici acum.

La intrebarea “Ti s-au modificat obiceiurile alimentare in aceasta perioada?“, mai mult de jumatate dintre cei inclusi in sondaj au declarat ca au inregistrat modificari. La urmatoarea intrebare ii rugam sa ne spuna care au fost aceste modificari si in multe dintre raspunsuri am intalnit un consum mai mare de dulciuri, mese mai frecvente, mai multa mancare gatita, mai multa paine, dar si reversul: mancat mai atent, ma sanatos, mai controlat, mai calitativ. Asadar modificarea obceiurilor s-a produs in ambele sensuri.

 

Urmatoarea intrebare a fost “In comparatie cu perioada anterioara, cum s-a modificat cantitatea de alimente consumate zilnic?“. Raspunsurile de aici sunt in aceeasi nota cu cele primite la intrebarea despre greutatea corporala. Doar 30% au mancat mai mult si probabil ca sunt aceiasi care au inregistrat si crestere in greutate.

 

Am vrut sa stim ce s-a intamplat in mod particular cu anumite grupe de alimente si am intrebat “Cum s-a modificat consumul acestor grupe de alimente?“. Cele mai importante variatii le-am observat la legume, unde oamenii au mancat mai mult ca inainte, probabil si pentru ca a fost primavara si au inceput sa apara legumele proaspete, dar si la dulciuri, unde multi au declarat ca au mancat mai mult. La bauturi, oamenii au declarat ca au consumat mai putine sucuri indulcite si mai putine bauturi alcoolice, in schimb au baut mai multa apa.

 

Interesante au fost raspunsurile la intrebarea “Cum s-a modificat timpul petrecut pentru gatit?“. Aici 63% dintre respondenti au spus ca au gatit mai mult. Ne bucuram sa aflam acest lucru!

 

La intrebarea “Cum s-a modificat consumul de preparate comandate online?” ne-am mirat sa aflam ca oamenii au comandat mancare mai rar decat inainte. Este oarecum ciudat, tinand cont ca multe restaurante s-au straduit sa isi schimbe rapid strategia si sa livreze mancare acasa. Probabil ca totusi respondentii nostri au preferat sa aloce timp gatitului, in detrimentul comenzilor online.

 

La aceasta intrebare “Comparativ cu perioada anterioara, cum s-a modificat volumul de alimente cumparate saptamanal?” am constatat ca destul de multi oameni (45%) au cumparat mai multa hrana fata de perioada anterioara. Sa speram ca nu si-au facut stocuri exagerate de faina si malai 😀

 

In schimb la intrebarea “Comparativ cu perioada anterioara, ai aruncat mai multe sau mai putine alimente?” ne-am bucurat sa aflam ca 58% dintre respondenti au devenit mai responsabili si au aruncat mai putina hrana fata de perioade anterioare. Ne dorim ca aceasta atitudine sa persiste, pentru ca irosirea hranei este o problema mondiala, pe care trebuie sa o avem in vedere fiecare dintre noi, in gospodaria noastra. Cumparam cu moderatie, doar strictul necesar si in felul acesta vom irosi mai putin!

 

Si la intrebarea “Cum este pofta ta de mancare comparativ cu perioada anterioara?” raspunsurile se suprapun in buna parte cu cele de la intrebarea despre modificarea greutatii corporale.

Aici avem o intrebare ceva mai complicata “In ce masura esti de acord cu urmatoarele afirmatii, referindu-te la perioada de izolare?

1. Obisnuiesc sa mananc mai mult decat am nevoie.
2. Ma opresc din mancat cand nu imi mai este foame, chiar daca a mai ramas mancare in farfurie.
3. Apelez la mancarea/ gustarea preferata cand ma simt obosit, ingrijorat sau nelinistit.
4. Imi controlez usor poftele alimentare.
5. Mi se intampla des sa dau gata tot pachetul de biscuiti sau toata ciocolata si imi dau seama de-abia la final de asta.
6. Mananc adesea in timp ce lucrez sau fac alte activitati (privit la televizor, vorbit cu cineva etc.)
Ca o concluzie generala la aceasta intrebare: respondentii nostri par destul de echilibrati in ceea ce priveste controlul poftelor si obiceiurilor alimentare nesanatoase.

Apoi am trecut la un alt capitol, cel legat de activitatea fizica.

Prima intrebare a fost “Cum s-au modificat obiceiurile tale de activitate fizica comparativ cu perioada anterioara?“. Nu am fost foarte incantati sa aflam ca aproape 45% au declarat ca au facut mai putina miscare decat inainte. Totusi am avut si 26% care au spus ca au facut chiar mai multa miscare.

 

La aceasta intrebare “Daca ai avut activitate fizica in perioada de izolare, in ce a constat?” am aflat ca multi oameni au mers pe jos (interesant de stiut unde, tinand cont de conditii), dar au si facut exercitii acasa, cu greutatea corpului.

 

 

In aceasta perioada am constatat o crestere exploziva a ofertei de antrenamente online, de inteles din moment ce antrenorii au ramas fara posibilitatea de a profesa, asa ca am vrut sa stim “Ai participat la sedinte de antrenament online? (minim 1)”

 

Urmatoarea intrebare a fost “Cata activitate fizica ai facut pe zi?“. Aici am aflat ca cei mai multi au facut intre 15-30 minute sau 30-60 minute.

 

Am trecut apoi la un alt capitol, cel dedicat sanatatii mentale. Prima intrebare a fost “Consideri ca ti-a fost afectata starea psihica in perioada de izolare?” Raspunsurile au fost destul de echilibrate, si consideram ca este ingrijorator faptul ca aproape jumatate dintre respondenti au avut de suferit din punct de vedere psihic in aceasta perioada.

 

 

La aceasta intrebare “Care au fost cele mai mari temeri in aceasta perioada (in legatura cu pandemia Covid-19)?” am observat ca oamenii se tem mult mai putin pentru propria sanatate si viata, fata de sanatatea si viata celor apropiati. Alte temeri nu au fost atat de prezente in aceasta perioada.

 

Apoi am sondat cateva dintre posibilele probleme ale aceste perioade “In ce masura te-ai confruntat cu urmatoarele simptome in perioada de izolare?” In general, pare ca oamenii nu au avut mari probleme. Singurul punct unde apare ceva mai deosebit, este “ingrijorarea”, unde multi declara ca au suferit de aceasta problema in mare masura.

 

Fiecare dintre noi am cautat resurse sa facem fata perioadei de izolare. Am intrebat “Ce te-a ajutat in aceasta perioada sa iti mentii tonusul psihic?“. In mare masura, comunicarea cu familia si prietenii a reprezentat principalul colac de salvare, apoi alte lucruri care ne fac placere, cum ar fi muzica, lectura, filmele.

 

 

Am vrut sa stim si daca “Ai facut o donatie pentru o cauza umanitara in aceasta perioada?“. Felicitari celor care au dat o mana de ajutor la binele general!

 

Ultima intrebare a sondat capacitatea de adaptare in aceasta perioada “Cat de bine simti ca te-ai adaptat emotional la schimbarile impuse de starea de urgenta, pentru urmatoarele elemente?“. Am constatat ca oamenii s-au adaptat chiar bine la munca la domiciliu, de asemenea au facut fata bine si izolarii acasa, in schimb nu au fost deloc fericiti cu distantarea fizica fata de prieteni, iar cu anularea evenimentelor placute precum vacantele nu s-au impacat aproape deloc.

 

 

Nu stim daca voi va regasiti in acest profil, dar speram ca ati depasit cu bine izolarea!

Daca putem sa va ajutam cu serviciile clinicii noastre, am deschis inca din 18 mai, respectand toate conditiile de preventie si siguranta si va asteptam pentru consultanta in nutritie si slabire, kinetoterapie, consiliere psihologica, medicina sportiva si recuperare medicala.

Dr. Serban Damian, nutritionist si fondator al Centrului Medical Superfit

 

 




Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe

1 thought on “Cât de mult ne-a schimbat izolarea – rezultatele studiului nostru”

  1. Pingback: Cum ne revenim dupa izolare – Nutriţionist sportiv Dr. ŞERBAN DAMIAN

Comentariile sunt inchise.