Ce este sindromul metabolic

Excesul ponderal, hipertensiunea arterială și rezistența la insulină sunt realități cu care ne întâlnim din ce în ce mai des, inclusiv în rândul persoanelor tinere. Această “formație” periculoasă are și un nume: sindromul metabolic.

Sindromul metabolic reunește o serie de factori care cresc riscul de boli cardiovasculare, diabet tip 2 și afecțiuni care dăunează vaselor de sânge, cum ar fi ateroscleroza. 

Persoanele cu sindrom metabolic au un risc de 2 până la 3 ori mai mare de atac de cord, accident vascular cerebral, diabet tip 2 sau boală cronică de rinichi, în comparație cu cei care nu suferă de această afecțiune.

Cum știi dacă suferi de sindrom metabolic

O persoană este diagnosticată cu sindrom metabolic dacă îndeplinește cel puțin trei din următoarele cinci condiții:

  • Obezitate abdominală – o circumferinţă a taliei mai mare de 88 cm la femei şi 102 cm la bărbaţi. 
  • Nivelul trigliceridelor peste 150 mg/dl sau deja sub tratament pentru scăderea trigliceridelor. 
  • Nivelul colesterolului HDL (“bun”) sub 50 mg/dl la femei şi sub 40 mg/dl la bărbaţi sau ia tratament pentru creşterea colesterolului HDL.
  • Hipertensiune arterială. Tensiune peste 130/85 mmHg în mod constant sau se află sub tratament pentru hipertensiune arterială.
  • Rezistență la insulină. Glicemia pe nemâncate peste 100 mg/dl sau ia deja tratament pentru diabet.

Fiecare dintre factorii enumerați mai sus favorizează apariția unor boli cardiovasculare, dar situația devine cu atât mai periculoasă cu cât o persoană bifează trei sau mai mulți dintre aceștia.

Sindrom metabolic – cauze

Sindromul metabolic are mai multe componente, care se influențează și tind să se agraveze reciproc. 

  • Excesul ponderal/ obezitatea reprezintă o cauză majoră pentru sindromul metabolic, mai ales dacă grăsimea este localizată în jurul taliei. Celulele adipoase pot crește nivelul de acizi grași liberi, care influențează la rândul lor modul în care corpul gestionează nivelurile glicemiei. 
  • În timp, poate apărea rezistența la insulină. Insulina este un hormon secretat de pancreas, cu rol în metabolizarea zaharurilor în urma consumului de alimente, ce are ca efect scăderea glicemiei după masă. Deși pancreasul produce suficientă insulină, celulele devin rezistente la efectele sale, astfel că el trebuie să crească cantitatea secretată. Un nivel mare de insulină este nociv, ducând în timp la hipertensiune arterială, obezitate, osteoporoză și dereglări hormonale. Rezistența la insulină este considerat stadiu pre-diabetic; dacă nu se iau măsuri, persoana poate dezvolta diabet tip 2. 
  • Acizii grași liberi și rezistența la insulină pot crește nivelul de colesterol LDL („rău”), dar și tensiunea arterială și nivelul de trigliceride. 
  • Hipertensiunea arterială care nu este ținută sub control crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral, boli de rinichi și leziuni oculare. 
  • Cu cât o persoană înaintează în vârstă, cu atât are o probabilitate mai ridicată de a dezvolta sindrom metabolic.
  • Fondul genetic influențează și el modul în care corpul răspunde la insulină. Chiar dacă o persoană nu este obeză sau supraponderală, are un risc mai mare de sindrom metabolic în cazul în care membrii din familia apropiată au avut această afecțiune sau diabet tip 2.
  • Afro-americanii, hispanicii și asiaticii sunt mai predispuși la sindrom metabolic.
  • Stresul, inflamația cronică, lipsa odihnei, dezechilibrul microbiotei intestinale reprezintă alți factori care pot contribui la apariția sindromului metabolic.

Cum previi sau diminuezi efectele sindromului metabolic

Poți interveni asupra unor factori de risc ai sindromului metabolic, pentru a-i diminua (obezitate), în timp ce pe alții nu-i poți controla (vârstă, fond genetic). Recomandarea noastră este să te concentrezi pe ceea ce stă în puterea ta să îmbunătățești, sub îndrumarea medicului. Cu cât acționezi mai din vreme, cu atât cresc șansele să-ți poți schimba în bine starea de sănătate.

  • Cea mai importantă măsură pe care o poți lua este menținerea unei greutăți sănătoase. Dacă suferi de obezitate, slăbitul te va susține să-ți ajustezi nivelurile de colesterol, glicemie și tensiunea arterială. 
  • Dieta echilibrată, cu focus pe alimente bogate în nutrienți, reprezintă un aliat puternic în lupta cu sindromul metabolic. Evită grăsimile saturate în exces, sarea, zahărul și consumă mai multe legume, fructe, cereale integrale, nuci și carne slabă. Un medic nutriționist te poate ghida să-ți schimbi alimentația într-un mod sănătos, realist și potrivit stilului tău de viață. 
  • Mișcarea contribuie la sănătatea întregului organism, prin reducerea excesului ponderal, îmbunătățirea colesterolului, glicemiei și tensiunii arteriale. Consultă-te cu medicul înainte de a începe orice activitate fizică regulată, mai ales dacă până acum ai fost sedentar sau ai multe kilograme în plus.
  • Redu consumul de alcool, care interferează cu arderea grăsimilor și este un factor de risc pentru obezitate, mai ales în cazul exceselor.
  • Renunță la fumat, dacă ai acest obicei.
  • Gestionarea mai bună stresului și odihna pot fi și ele de folos în combaterea factorilor de sindrom metabolic.
  • Fă periodic analizele recomandate de medic pentru a urmări nivelul colesterolului, al trigliceridelor, tensiunii arteriale și glicemiei. În anumite cazuri, doctorul poate prescrie medicamente pentru tratarea unora dintre factorii de risc individuali care alcătuiesc sindromul metabolic, cum ar fi hipertensiunea arterială și nivelurile scăzute de colesterol HDL.

Concluzia

Un “cocktail” periculos, sindromul metabolic scade calitatea vieții și poate duce la instalarea unor boli grave, cu efecte pe termen lung. Ce e important de reținut: poți face schimbări în stilul de viață pentru a reduce influența unor factori cauzatori, diminuând astfel și riscurile asociate. Alimentația echilibrată, mișcarea, odihna și renunțarea la fumat te ajută să previi obezitatea, diabetul tip 2 și bolile cardiovasculare și să ai o stare mai bună de sănătate. 


Surse: rjmp.com.ro, nhlbi.nih.gov, nhs.uk, heartuk.org.uk, healthdirect.gov.au




Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe

2 thoughts on “Ce este sindromul metabolic”

  1. Pingback: Ajută cromul la slăbire? | Centrul Medical Superfit

  2. Pingback: Obiceiuri și alimente pentru un ficat sănătos | Centrul Medical Superfit

Comentariile sunt inchise.