De ce să donezi sânge și cum să te pregătești pentru donare

Ca să salvezi viața cuiva nu e nevoie să fii un erou cu puteri supranaturale. Poți face asta prin donarea de sânge.

Cu bani poți cumpăra multe lucruri, dar sângele nu se numără printre ele. Tocmai de aceea, este o resursă foarte valoroasă, de care este în permanență nevoie în spitale pentru intervenții chirurgicale sau în cazul unor pierderi mari de sânge. Indiferent de grupa ta sanguină, dacă ești sănătos și îndeplinești condițiile de donare, te încurajăm să o faci!

Pe lângă a salva una sau mai multe vieți, donarea de sânge este un gest din care și donatorul are de câștigat, inclusiv la nivelul sănătății.

Donarea de sânge – beneficii

  • Înainte de fiecare donare, treci printr-un control medical și ți se fac o serie de analize de sânge gratuite (hemoleucogramă, glicemie, testări pentru hepatita B și hepatita C, HIV, sifilis etc.), astfel că îți verifici și starea de sănătate. 
  • Ajutând alți oameni, îți îmbunătățești sănătatea emoțională și stima de sine; studiile au arătat că a-i ajuta pe ceilalți în mod dezinteresat contribuie la creșterea nivelului de fericire.
  • Îți crești imunitatea, mai ales dacă donezi regulat, sângele având ocazia să se refacă.
  • Donarea poate echilibra nivelul de colesterol și trigliceride.
  • Poate scădea riscul de boli cardiovasculare.
  • La o donare de sânge se ard aproximativ 650 kcal.
  • Reducerea nivelului de fier din organism, în urma donării, poate fi benefică pentru persoanele care au exces de fier.

Pe scurt, despre donarea de sânge

  • Pentru a deveni donator de sânge, trebuie să ai între 18 și 60 ani, o greutate peste 50 kg, puls regulat (60-100) și o tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg.
  • Poți dona de maxim 5 ori pe an, dacă ești bărbat, și de maxim 4 ori pe an, dacă ești femeie. Între două donări de sânge trebuie să treacă minim 8 săptămâni.
  • Trebuie să nu ai și să nu fi avut boli de tipul: hepatită, TBC, sifilis, ulcer, diabet zaharat, boli cardiovasculare, cancer etc.
  • Cantitatea de sânge recoltată la o donare este de 450 ml, volum pe care corpul îl poate recupera repede.
  • Recoltarea propriu-zisă durează 8-10 minute, dar întreg procesul, cu tot cu evaluarea medicală și completarea documentelor, aproximativ 1 oră. 
  • Donarea de sânge este un proces 100% sigur dacă respecți recomandările medicale, iar acul și punga de recoltare sunt sterile și de unică folosință.
  • Toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a putea dona sânge le găsești aici.

Ce să faci ÎNAINTE să donezi sânge

  • Include în dietă mai multe alimente bogate în fier (carne, ficat, pește, legume cu frunze verzi, leguminoase), vitamina C (portocale, grepfrut, căpșuni, fructe de pădure, kiwi, ardei gras, roșii), pentru absorbția mai bună a fierului din surse vegetale și proteine (carne, ouă, lactate, fasole, năut, soia, arahide, quinoa etc.).
  • Nu bea alcool cu cel puţin 48 de ore înaintea donării.
  • Hidratează-te. Sângele este format în mare parte din apă, așa că este esențial să consumi suficiente lichide.
  • Odihnește-te bine. Nu face nopți albe înainte de donare.
  • În dimineața recoltării, servește un mic dejun hrănitor, pe bază de legume și fructe, nu foarte consistent. Evită produsele cu multe grăsimi. Bea apă, ceai, sucuri proaspete de fructe și cafea (nu exagera însă cu cofeina).
  • Cu o oră înainte de donare nu fuma și nu mânca dulciuri sau alimente bogate în grăsimi.

Ce să faci DUPĂ ce donezi sânge

  • Rămâi 15-30 de minute în spațiul special amenajat pentru repaus.
  • Nu fuma cel puțin o oră.
  • Bea mai multe lichide în următoarele ore după donare. 
  • Nu fă efort fizic solicitant în ziua donării și evită să conduci mașina.
  • Mănâncă alimente bogate în proteine, pentru a ajuta la creșterea numărului de globule roșii: carne, pește, ouă, lactate, nuci și semințe etc.

Donarea de sânge este un gest simplu, dar care salvează vieți, așa că dacă ai ezitat până acum, fă primul pas și informează-te!


Surse: donare-sange.ro, ctsbucuresti.ro, healthline.com




Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe