Dacă faci sport, ca profesionist sau amator, știi cu siguranță că, pe lângă antrenamente și nutriție, refacerea musculară este esențială pentru progres. Ca să-ți îmbunătățești rezultatele, efortul fizic trebuie să fie dublat de o refacere de calitate, altfel s-ar putea să stagnezi. Aici intră în scenă somnul, adesea subestimat.
Pentru sportivi, odihna ar trebui să fie o componentă de bază a pregătirii fizice, ea având un rol direct în refacere, creșterea performanței și dezvoltarea masei musculare. Dar să o luăm cu începutul.
Somnul, refacerea și performanța sportivă
Un antrenament eficient ajută organismul să se adapteze la efort. În funcție de obiectivele fiecărui sport, aceste adaptări pot însemna: creșterea forței, dezvoltarea masei musculare, îmbunătățirea rezistenței, creșterea vitezei și a coordonării etc.
În timpul antrenamentelor solicitante, fibrele musculare sunt supuse unui stres mecanic și metabolic, suferind microleziuni, care sunt modificări normale și reprezintă un stimul pentru adaptare și dezvoltare musculară. Refacerea fibrelor are loc în permanență, dar mai ales în timpul somnului, când organismul trebuie să aibă resurse suficiente pentru a le repara și a le face mai puternice decât înainte. Tocmai de aceea refacerea după antrenament este la fel de importantă ca antrenamentul în sine.
Pe durata nopții, organismul nu stă degeaba, ci:
- sintetizează noi proteine
- repară fibrele musculare afectate de efort
- reface rezervele energetice
- reduce procesele inflamatorii
- reglează secreția hormonilor implicați în creștere și regenerare.
Un somn insuficient și o alimentație necorespunzătoare limitează adaptările musculare și încetinesc progresul, indiferent de cât de bun este programul de pregătire. Specialiștii sunt de acord că lipsa odihnei are efecte negative asupra performanței sportive, prin scăderea capacității de concentrare, reducerea forței musculare, timpul de reacție mai lent și nivelurile crescute de cortizol. Pe termen lung, refacerea incompletă poate chiar crește riscul de accidentare.
Pentru majoritatea sportivilor, se recomandă aproximativ 8-10 ore de somn pe noapte, în funcție de intensitatea antrenamentelor și de necesarul individual.
Ce să mănânci ca să susții refacerea musculară în timpul somnului
Cum spuneam, noaptea organismul “lucrează” intens la refacerea musculară și are nevoie de resurse potrivite pentru acest lucru. Așadar, e cu atât mai important ce mănânci la masa de seară.
Un aport adecvat de proteine înainte de culcare furnizează corpului aminoacizii necesari pentru sinteza proteinelor musculare și contribuie la reducerea degradării acestora pe parcursul nopții.
Studiile sugerează că un aport de aproximativ 20-40 g de proteine de înaltă calitate, cu aproximativ 30 de minute înainte de culcare, poate sprijini refacerea musculară și adaptarea la antrenament. Proteinele cu digestie lentă, precum cazeina, eliberează aminoacizi treptat, menținând un aport constant pe parcursul mai multor ore, așa că sunt foarte potrivite pentru consumul înainte de somn.
Surse naturale de proteine cu digestie lentă:
- iaurt grecesc
- brânză de vaci
- skyr (produs lactat asemănător cu iaurtul, cu textură densă și cremoasă)
- chefir
- lapte
- shake proteic cu cazeină
Dacă antrenamentul a fost intens, asocierea proteinelor cu o cantitate moderată de carbohidrați ajută la reumplerea rezervelor de glicogen, principala sursă de energie utilizată în timpul efortului.
Deși aportul bun de proteine la cină poate susține refacerea musculară în timpul somnului, factorul fundamental rămâne cantitate totală de proteine consumată pe parcursul întregii zile, distribuită în mod echilibrat între mese și adaptată nevoilor fiecărui sportiv.
Atunci când alimentația nu acoperă necesarul zilnic de proteine, suplimentele pot reprezenta o opțiune, în funcție de obiectivele sportive și de recomandările unui nutriționist sportiv.
Rutină de seară pentru refacere musculară
- Ia o cină ușoară și echilibrată cu 2-3 ore înainte de culcare.
- Cu 30-60 de minute înainte de somn, poți mânca o gustare bogată în proteine, ca de exemplu: 200 g brânză de vaci slabă cu câteva felii de măr și un praf de scorțișoară, 250 g iaurt grecesc cu semințe de chia și puțină miere, 200 g skyr și câteva migdale, 200 g iaurt grecesc și 30 g pudră proteică etc.
- Evită consumul de alcool și cofeină seara și redu expunerea la ecrane și lumină puternică în ultima oră înainte de culcare, pentru un somn mai odihnitor.
- Hidratează-te bine pe parcursul zilei, dar încearcă să nu bei multe lichide chiar înainte de culcare, ca să nu te trezești noaptea.
- Asigură-ți un mediu potrivit odihnei. O cameră răcoroasă (17-19°C), întunecată și liniștită favorizează un somn mai profund.
În concluzie, dacă îți dorești rezultate mai bune la antrenamente, acordă prioritate refacerii musculare în programul tău sportiv. Un somn de calitate, împreună cu o alimentație adaptată nevoilor organismului și un aport adecvat de proteine vor susține procesele naturale de regenerare și îmbunătățirea performanței.
![]()

Dr. Șerban Damian este medic și nutriționist, cu peste 20 de ani de experiență în domeniul nutriției clinice și al nutriției sportive. Este fondatorul Centrului Superfit din București, unde lucrează zilnic cu persoane care își doresc să slăbească sănătos, să-și îmbunătățească starea de sănătate sau să-și crească performanța sportivă. Activitatea sa se bazează pe evaluări obiective, metode moderne de testare și recomandări personalizate, adaptate fiecărui stil de viață.
Pe lângă activitatea din cabinet, este un comunicator activ în mediul online, unde explică pe înțelesul tuturor subiecte legate de alimentație, metabolism, sport și sănătate. Creează cursuri online, materiale educaționale și conținut video, cu scopul de a combate miturile din nutriție și de a promova o abordare echilibrată, bazată pe știință. Crede în educația nutrițională ca fundament al unui stil de viață sănătos și durabil.








