Experții în nutriție recomandă să consumăm o mai mare varietate de alimente, însă acestea să fie din categoria celor sănătoase.
Potrivit experților American Heart Association, dietele sănătoase trebuie să conțină cantități suficiente de legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, nuci, semințe, produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi și uleiuri vegetale, limitând în același timp consumul de carne roșie, băuturi îndulcite și dulciuri.
Această declarație include și o revizuire a studiilor ce au investigat legătura dintre consumul unei game largi de alimente și obezitate.
Instituţiile de sănătate publică din Statele Unite și din alte țări au susținut mult timp “diversitatea dietetică”, o modalitate de a asigura o alimentație adecvată și de a menține riscul de “boli cronice majore”.
“Micul consens asupra diversității dietetice”
Cu toate acestea, autorii studiului remarcă faptul că există “un mic consens” cu privire la ceea ce se înțelege prin diversitatea dietetică și, de asemenea, dacă este vorba despre un efect pentru sănătate și cum ar trebui măsurat.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că “mâncarea ce conține o varietate mai mare” ar putea fi mai puțin sățioasă. Această concluzie stimulează supra-alimentarea deoarece oamenii vor consuma mai mult pentru a se simți sătui.
Există unele, dar nu foarte multe, dovezi care sugerează că “o diversitate mai mare a dietei” ar putea fi legată și de adulți care consumă mai multe calorii, creşterea în greutate și adoptarea unor “modele de alimentație proastă”.
“Alegeți o gamă de alimente sănătoase”
Echipa de cercetători a ajuns la concluzia că, în loc să se “mănânce o varietate de alimente”, accentul trebuie pus pe: “consumul adecvat de alimente vegetale, surse de proteine, produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi, uleiuri vegetale și fructe cu coajă lemnoasă și să se limiteze consumul de dulciuri, băuturi îndulcite și carne roșie”.
Alegerea și menținerea “unei game de alimente sănătoase” care să se potrivească preferințelor alimentare sau bugetului poate fi o modalitate mai bună de a menține o greutate sănătoasă, spune dr. Marcia C. de Oliveira Otto*, autorul principal al studiului.
Potrivit medicului, “decât să alegi o gamă mai largă de alimente care ar putea include și alimente nerecomandate, cum ar fi gogoși, chipsuri, cartofi prăjiți și brânzeturi, mai bine alegi o gamă mai restrânsă de alimente, fără astfel de exemple”.
*Dr. Otto este profesor asistent de epidemiologie, genetică umană și știința mediului la Universitatea din Texas Health Science Center din Houston.
![]()

Dr. Șerban Damian este medic și nutriționist, cu peste 20 de ani de experiență în domeniul nutriției clinice și al nutriției sportive. Este fondatorul Centrului Superfit din București, unde lucrează zilnic cu persoane care își doresc să slăbească sănătos, să-și îmbunătățească starea de sănătate sau să-și crească performanța sportivă. Activitatea sa se bazează pe evaluări obiective, metode moderne de testare și recomandări personalizate, adaptate fiecărui stil de viață.
Pe lângă activitatea din cabinet, este un comunicator activ în mediul online, unde explică pe înțelesul tuturor subiecte legate de alimentație, metabolism, sport și sănătate. Creează cursuri online, materiale educaționale și conținut video, cu scopul de a combate miturile din nutriție și de a promova o abordare echilibrată, bazată pe știință. Crede în educația nutrițională ca fundament al unui stil de viață sănătos și durabil.








