Interacțiunea suplimentelor alimentare. Ghid practic despre combinațiile de evitat

Tot mai multe persoane pun în coșurile de cumpărături suplimente nutritive din cele mai diverse, din dorința de a avea grijă de sănătatea lor. 

Există numeroase tipuri de suplimente alimentare, care conțin vitamine (vitamina C, vitamina D), minerale (fier, calciu, magneziu) sau alte substanțe nutritive (acizi grași, extracte din plante, fibre, probiotice, aminoacizi). Adesea, acestea substanțe sunt combinate pentru a fi mai eficiente, iar promovarea se face direct pentru beneficiul oferit: concentrare, somn, sănătatea inimii, piele, digestie, energizare, articulații, răceală, imunitate etc. Pe scurt, există un supliment alimentar cam pentru orice. Formele disponibile sunt și ele pentru toate gusturile: capsule, lichide, pastile, pulberi, tincturi etc.

Suplimente + medicamente

Consiliere de nutritie Superfit

Deși par “naturale”, suplimentele alimentare nu sunt neapărat lipsite de riscuri, mai ales când iei medicamente sau suferi de anumite boli. Minerale precum calciu, fier sau magneziu pot reduce absorbția anumitor medicamente, de exemplu antibiotice, tratamente pentru tiroidă sau tensiune. Unele extracte de plante (ginkgo biloba, ginseng, ghimbir, sunătoare etc.) pot modifica efectul sau metabolizarea medicamentelor, așa că este de dorit să te adresezi medicului sau farmacistului înainte de a te apuca de o “cură” cu suplimente la întâmplare. 

Program de nutritie Superfit

Suplimente + suplimente

Suplimentele pot interacționa și între ele. O situație des întâlnită este aceea în care o persoană ia mai multe tipuri de suplimente care au în comun una sau mai multe vitamine/ minerale. În consecință, doza zilnică totală poate fi mult mai mare decât pare atunci când fiecare produs este analizat separat. De exemplu, magneziul este des întâlnit în tot felul de suplimente; în cantitate foarte mare, poate cauza probleme digestive.

Riscurile sunt mai ridicate în cazul vitaminelor liposolubile (A, D, E), deoarece excesul nu se elimină, ci se acumulează în corp. În unele situații, pot apărea aritmii, leziuni ale organelor interne sau hemoragii. 

Ce suplimente nu trebuie luate împreună?

Nu există o listă de combinații strict interzise de suplimente, deoarece riscul depinde de mai mulți factori, precum: doza totală, ingredientele din produs, starea de sănătate, eventualele medicamente administrate. Câteva situații merită însă atenție, mai ales când este vorba despre doze mari:

    • Fier + calciu/ magneziu/ zinc. Calciul, magneziul sau zincul poate reduce absorbția fierului și de aceea este bine să le iei în momente diferite ale zilei, nu deodată. Calciul din suplimente sau din lactate reduce absorbția fierului cu până la 40-60%. În schimb, vitamina C crește absorbția fierului, motiv pentru care multe suplimente cu fier conțin și această substanță. De preferat, ia suplimentele cu fier pe stomacul gol, separat de alte suplimente minerale.
    • Calciu + magneziu (în doze mari). Sunt “în competiție” pentru aceiași receptori și canale de transport de la nivelul mucoasei intestinale, iar magneziul de obicei “pierde” și nu se absoarbe atât de bine. Ca soluție, poți lua calciul dimineața sau la prânz, iar magneziul, seara. O alternativă ar fi folosirea unui supliment care conține deja un raport echilibrat de calciu și magneziu (de obicei 2:1). 
    • Zinc + cupru. Zincul în doze mari, administrat pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, blochează absorbția cuprului, ducând la deficit. Dacă este nevoie totuși de doze mari de zinc în scop terapeutic, acestea trebuie însoțite de un aport suplimentar de cupru.
    • Vitamina C în doze mari + vitamina B12. O doză mare de vitamina C reduce cantitatea de vitamina B12 absorbită în organism. Soluția la îndemână ar fi administrarea lor separată, la interval de minim 2 ore.
    • Vitamina E + vitamina K. Dozele mari de vitamina E pot anula acțiunea vitaminei K și pot crește riscul de sângerări sau hemoragii. 

Cum eviți interacțiunile suplimentelor alimentare?

Dacă iei mai multe suplimente nutritive în același timp sau suplimente și medicamente:

  1. Verifică dacă suplimentele pot interacționa cu medicamentele pe care le iei.
  2. Vezi lista ingredientelor de pe fiecare etichetă și asigură-te că doza totală zilnică pentru vitaminele și mineralele comune este în limitele recomandate. 
  3. Alege suplimente din surse de încredere și citește eventualele avertismente și contraindicații de pe etichetă.
  4. Cere sfatul medicului sau farmacistului dacă urmezi un tratament sau ai o afecțiune cronică.
  5. Dacă nu ești sigur(ă) cu privire la interacțiunea dintre mai multe suplimente, o soluție ar putea fi să le iei la un interval de 2-4 ore.

Posibilele interacțiuni dintre suplimente ar trebui tratate cu un plus de grijă de anumite categorii de persoane, ca de exemplu: femeile însărcinate sau care alăptează, vârstnicii, persoanele cu boli cronice și persoanele care urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală.

Nu înseamnă că nu poți lua mai multe suplimente în aceeași zi sau că nu poți lua suplimente și medicamente, însă îți recomandăm să consulți medicul sau farmacistul pentru siguranță.

Suplimentele alimentare: mai mult nu înseamnă neapărat mai bine

Poate te-ai gândit să iei mai multe suplimente ca să aibă un efect mai puternic, să fie mai eficiente. În realitate, administrarea mai multor suplimente nu garantează rezultate mai bune, ba dimpotrivă: în anumite situații, excesul de vitamine sau minerale poate avea efecte adverse (nu vorbim de cazurile în care suplimentele au fost recomandate de medic în contextul unui deficit sau al unei afecțiuni).

Plan alimentar Superfit

Înainte să cumperi un nou supliment nutritiv, întreabă-te dacă ai cu adevărat nevoie de el, dacă nu cumva conține ingrediente deja prezente în alte suplimente sau dacă nu interacționează cu medicamentele luate. Această verificare simplă te ajută să previi combinații inutile, dar și să faci economii.

Nutritie personalizata Superfit

Pe scurt, suplimentele alimentare pot fi folositoare atunci când există o nevoie reală, însă combinarea mai multor produse fără verificarea ingredientelor poate duce la doze prea mari sau la interacțiuni nedorite cu medicamentele.

Loading




andra.calenic@gmail.com • Web •  More Posts

Scriu cu plăcere despre nutriție, mișcare și un stil de viață sănătos. Ca Freelance Content Writer, creativitatea mea face echipă bună cu organizarea și claritatea. Lucrez pe cont propriu din 2014 și am bucuria să colaborez cu oameni cu care împărtășesc aceleași valori.

Am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București și am un master în Sondaje de opinie, marketing și publicitate la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială - Universitatea București.

Din ziua mea ideală nu lipsesc alergarea și o cană mare cu ceai, plus timp de visat cu ochii deschiși. Apreciez natura, dar mă bucur în aceeași măsură de spațiile urbane. Când nu scriu pentru clienții mei, aștern gânduri despre o stare de bine pe blogul personal www.zambetsisanatate.ro.

Blog personal: https://zambetsisanatate.ro/

LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/andra-calenic/

Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe