Cât de mult contează pentru tine sănătatea şi greutatea copilului tău?
Dă-i o şansă copilului să trăiască o viaţă normală! Kilogramele în plus reprezintă o poartă către o mulţime de boli grave.
Sunt dr Şerban Damian, medic nutriționist pediatru, și împreună cu echipa mea de la Clinica Superfit București, te vom ajuta să găsești soluții pentru ca micuțul tău să aibă un regim alimentar sănătos și o dezvoltare armonioasă. Ca părinte, știu cât de dificil este să gestionezi alimentația unui copil, însă cu sprijinul unui specialist, lucrurile pot deveni mai simple.

Apelând la un nutriționist copii, părinții primesc recomandări clare și adaptate vârstei:
-
ce înseamnă o nutriție echilibrată pentru copii și ce alimente susțin o creștere sănătoasă;
-
cum să creezi un program corect de mese;
-
cum să monitorizezi greutatea copilului;
-
cum să-l înveți pe cel mic să facă alegeri alimentare sănătoase;
-
cum să gestionezi alimentația în vacanțe și contexte speciale;
-
cum să reduci consumul de fast food și dulciuri;
-
cum să adaptezi mesele în familie;
-
cum să abordezi nutriția în cazul alergiilor sau intoleranțelor.
-
cum să transformi mâncarea sănătoasă într-o activitate distractivă și educativă, pentru a-i stimula interesul și curiozitatea față de alimentele nutritive.
-
cum să identifici și să corectezi eventualele carențe nutriționale (cum ar fi deficitul de fier, calciu sau vitamina D) care pot afecta dezvoltarea și energia copilului.

Nutriționist pentru copii supraponderali sau obezi
Încă mai circulă mitul că „un copil mai plinuț e mai sănătos”. Realitatea arată însă exact opusul: copiii cu exces ponderal prezintă riscuri crescute de diabet zaharat tip 2, hipertensiune, tulburări respiratorii, probleme musculo-scheletale, dar și afecțiuni cardiovasculare care se pot instala prematur.
Dincolo de sănătatea fizică, obezitatea afectează și echilibrul emoțional al copiilor. Mulți dintre ei se confruntă cu lipsă de încredere în sine, stigmatizare, bullying și chiar tulburări alimentare secundare. Statisticile arată clar: 4 din 5 adolescenți obezi vor rămâne cu probleme de greutate și la maturitate.
-
O abordare practică a schimbării obiceiurilor, care se concentrează pe progres durabil și educație nutrițională, nu pe diete restrictive care pot dăuna.
-
Strategii pentru gestionarea poftei de mâncare și a alimentației emotionale, învățând copilul să recunoască și să răspundă corect semnalelor organismului său.
Un nutriționist pediatru în București poate preveni aceste complicații printr-un program personalizat de nutriție și susținere psihologică. La Superfit, fiecare copil trece printr-o evaluare detaliată, după care primește recomandări concrete: plan de mese adaptat, exemple de meniuri, liste de alimente permise și variante sănătoase de gustări. Totul este conceput pentru a ajuta copilul să slăbească treptat, în siguranță, fără înfometare, și să dezvolte o relație sănătoasă cu alimentația.
Cert este că elaborarea unui program de mâncare de slăbit pentru copiii în vârstă de 9-10 ani necesită o abordare echilibrată și consultarea unui specialist în nutriție.
Nutriționist pentru copii cu alergii sau intoleranțe alimentare
Pentru un copil cu alergii sau intoleranțe, orice masă poate deveni un pericol. Simptomele – de la erupții cutanate și balonare la dureri abdominale severe sau probleme digestive – nu sunt doar o sursă de disconfort, ci un semnal de alarmă al unui sistem imunitar suprapus sau al unei incapacități de a metaboliza anumite substanțe.
Pe lângă alergiile comune (la lapte, ouă, arahide, nuci, soia, pește), pot apărea și reacții la alimente mai puțin evidente, iar diferențierea clară dintre o alergie alimentară (care implică sistemul imunitar) și o intoleranță alimentară (care implică sistemul digestiv) este crucială pentru un plan de management corect.
-
Ghidare pentru cititul corect al etichetelor alimentare, pentru a identifica ingredientele riscante și denumirile lor „ascunse” în produsele procesate.
-
Planificarea mesei în context social (școală, excursii, petreceri) pentru a asigura siguranța copilului și a evita izolarea, oferind variante sigure și delicioase.
-
Asigurarea echilibrului nutrițional prin înlocuirea alimentelor eliminate cu alternative la fel de valoroase, pentru a preveni carențele de vitamine, minerale și proteine esențiale creșterii.
Un nutriționist copii are rolul de a transforma această provocare într-o oportunitate de a învăța principiile unei alimentații sigure și nutritive. La Superfit, creăm un plan alimentar personalizat care nu doar elimină factorii declanșatori, dar și educă întreaga familie, asigurând o creștere armonioasă și o calitate a vieții mult îmbunătățită pentru copil.

Nutriționist pentru copii mofturoși
Este frustrant când copilul tău refuză să mănânce, dar acceptă fără rezistență orice fel de dulciuri. Dacă te confrunți cu astfel de provocări zilnice, consilierea unui nutriționist specializat în pediatrie oferă soluții practice și personalizate. Aceasta este, de fapt, una dintre cele mai bune investiții pe care le poți face pentru viitorul sănătății copilului tău.
Această selectivitate alimentară poate fi uneori o etapă normală în dezvoltarea autonomiei (în special la copiii de 2-5 ani).
Firește, mofturile pot avea și alte cauze ascunse: experiențe traumatizante cu anumite alimente (s-au înecat, au vomitat), o sensibilitate crescută la texturi sau mirosuri, un program haotic al meselor, gustări prea dese care taie apetitul, sau chiar presiunea excesivă din partea părinților la masă.
Indiferent de motiv, obiceiurile alimentare prea selective pot duce la deficiențe nutriționale care afectează creșterea și energia copilului. Un specialist vă poate ghida să alegeți alimentele potrivite pentru vârsta lui (8 ani, 9 ani, 10 ani, 11 ani, 12 ani etc), să creați mese echilibrate și atractive care să-i stimuleze curiozitatea și, nu în ultimul rând, să gestionați consumul de dulciuri fără conflicte.
Scopul final este acela de a construi o relație sănătoasă cu alimentația de la cei mai mici ani, iar sprijinul unui nutriționist bun pentru copii face toată diferența în acest proces de lungă durată.
Nutriționist pentru copii cu anorexie sau bulimie
Tulburările de comportament alimentar la copii și adolescenți – precum anorexia sau bulimia – reprezintă probleme extrem de serioase, care afectează atât sănătatea fizică, cât și echilibrul emoțional. Din păcate, ele sunt în creștere și în România, mai ales în mediul urban, unde presiunea socială legată de aspectul fizic și influența rețelelor de socializare sunt puternice.
Un copil cu anorexie dezvoltă o teamă excesivă de îngrășare și își restricționează sever alimentația, uneori ajungând să mănânce cantități minime sau chiar să refuze complet mesele. Rezultatul este o scădere drastică în greutate, sub nivelul normal pentru vârstă și înălțime, cu impact negativ asupra creșterii și dezvoltării organelor interne.
În cazul bulimiei, situația este diferită, dar la fel de periculoasă: copilul are episoade de alimentație compulsivă, în care consumă rapid cantități mari de mâncare, fără control. După aceste episoade, urmează comportamente compensatorii precum vărsături autoinduse, abuz de laxative sau exerciții fizice extreme.
Ambele tulburări au la bază un amestec complex de factori biologici, psihologici și sociali: predispoziție genetică, presiunea mediului, bullying, modele de frumusețe promovate online sau chiar tensiuni familiale. De aceea, soluția nu poate fi una simplă.
Abordarea noastră este multidisciplinară. În astfel de cazuri, copilul nu are nevoie doar de un nutriționist pediatru, ci și de un program de nutriție cu ședințe de psihoterapie. Rolul nutriționistului este de a reconstrui treptat relația copilului cu mâncarea, de a propune un plan alimentar echilibrat, adaptat stării de sănătate și de a preveni complicațiile medicale.
Este important ca familia să înțeleagă că anorexia și bulimia nu sunt mofturi, ci afecțiuni medicale grave, care pot pune viața copilului în pericol. Cu un program bine structurat, în care copilul, părintele, nutriționistul și psihoterapeutul lucrează împreună, șansele de recuperare cresc semnificativ.
Nutriționist pentru copii care nu iau în greutate
Întrebări precum „Câte kilograme ar trebui să aibă un copil de 10 ani?” sau „Ce dietă este potrivită pentru un copil de 12 ani?” apar frecvent în mintea părinților. Greutatea insuficientă la copii poate avea multiple cauze: alimentație deficitară, boli cronice, metabolism accelerat, stres emoțional sau chiar factori genetici.
Un nutriționist pediatru are rolul de a identifica exact motivul pentru care copilul nu ia în greutate corespunzător și de a oferi soluții personalizate. La Superfit București, evaluăm atent alimentația zilnică, istoricul medical și obiceiurile de viață. În unele cazuri, solicităm analize de sânge sau teste suplimentare pentru a exclude eventuale afecțiuni.
Pe baza acestor informații, construim un plan alimentar echilibrat și adaptat. Acesta nu înseamnă doar „mai multe calorii”, ci și un aport corect de proteine, carbohidrați și grăsimi sănătoase, astfel încât copilul să crească armonios și să nu apară dezechilibre. În plus, recomandările includ mese variate, gustoase și ușor de acceptat chiar și de copiii mofturoși.
Un alt aspect esențial este implicarea părinților. Ei trebuie să fie parte din proces, pentru că succesul depinde de consecvența aplicării recomandărilor acasă. În unele situații, colaborăm și cu medicul pediatru sau alți specialiști pentru o abordare completă.
Prin monitorizare constantă, copilul nu doar că va câștiga kilogramele lipsă, dar își va forma și obiceiuri alimentare sănătoase pe termen lung.
Dacă ai impresia că fiul sau fiica ta nu crește corespunzător, programează o consultație la un nutriționist copii București. Este soluția sigură pentru a înțelege cauzele și a găsi cea mai bună strategie pentru dezvoltarea armonioasă a copilului tău.

Ioana M., 12 ani, -11 kg in 7 luni (imagine 3D)
“Ioana se îngrăşase foarte rău în ultimii ani, datorită programului dezordonat şi a lipsei noastre de atenţie în privinţa alimentaţiei. Am decis că trebuie să cerem ajutor şi am venit la Centrul Superfit, unde doctorul Şerban Damian ne-a oferit o soluţie de slăbire nu doar foarte eficientă, ci şi uşor de pus în practică.
Regimurile au fost complet pe gustul copilului şi nu a fost nevoie să ducem muncă de convingere. Greutatea s-a redus de la lună la lună, aşa că în mai puţin de 7 luni, Ioana a scăzut 11 kg, trecând de la obezitate la o greutate normală. Acum a devenit un copil activ, care a înţeles ce trebuie să mănânce, iar asta îi va da şansa să se menţină pe termen lung.
Monitorizarea, adică acele consultaţii periodice, au fost foarte importante pentru noi, deoarece am putut să verificăm dacă scăderea în greutate este optimă, în sensul că se pierde din grăsime şi nu muşchi. În plus, copilul s-a simţit motivat şi încurajat să continue, văzând rezultatele.
De asemenea, ne-au ajutat foarte mult şi şedinţele de antrenament cu terapeut, pe care le-am făcut la Superfit. Se lucrează cu metode moderne, cu calm şi răbdare, iar copiii sunt încântaţi de jocurile şi exerciţiile pe care le propun antrenorii.”
Silvia, mama Ioanei

PRIMA CONSULTAŢIE
La prima întâlnire cu un medic nutriționist vom afla totul despre copil – ce şi cât mănâncă, nivelul de activitate fizică, starea de sănătate. Îi vom determina compoziţia corporală şi vom face o analiză corporală 3D, care nu se mai face nicăieri în România.

ANALIZE ŞI INVESTIGAŢII
În afară de analize de sânge, putem realiza o testare cardiometabolică, adica o analiză complexă a metabolismului, inimii şi plămânilor, în repaus şi efort. Cu datele obţinute putem concepe un program cu adevărat personalizat!

PROGRAMELE DE NUTRIŢIE PEDIATRICĂ
Programele noastre pentru tineri se întind pe termen lung. La început vei primi un dosar cu recomandări, care cuprinde regimuri speciale pentru copii, concepute de un medic nutriţionist, dar şi un program de exerciţii fizice. Apoi vei veni periodic să îi monitorizăm evoluţia, ca să fim siguri că merge în direcţia corectă.

MIŞCARE ŞI KINETO
Îţi oferim posibilitatea să vii cu copilul la antrenamente şi kinetoterapie în studioul modern al Centrului Superfit, sub atenta îndrumare a terapeuţilor şi antrenorilor noştri personali. Avem echipamente pentru o mulţime de tipuri de antrenament!

MONITORIZARE
Dupa ce copilul va ajunge la greutate normală, e bine să păstrezi legătura cu noi pentru monitorizare pe termen lung, astfel încât să ne asigurăm că se dezvoltă in parametri optimi.
