#SuperfitSportsTeam. Interviu cu Estera Coteață, ciclistă

#SuperfitSportsTeam. Interviu cu Estera Coteață, ciclistă

Credem în performanță, așa că susținem o echipă de sportivi valoroși cu testări, planuri de antrenamente, nutriție și refacere în cadrul centrului nostru.

Ne face plăcere să ți-i prezentăm, pentru că ne inspiră prin reușitele lor și ne motivează să ne facem treaba cât mai bine. Astăzi stăm de vorbă cu Estera Coteaţă, care practică din 2014 ciclismul și a obținut deja rezultate excelente la competițiile la care a participat. Ne bucurăm să fim alături de ea!

Cum te-ai apucat de ciclism?

Am hotărât să îmi iau bicicletă după ce am fost spectator la Prima Evadare, acum câțiva ani. Atmosfera a fost super-faină și mi-am zis că la următoarea ediție particip și eu. Sunt genul de persoană care spune “da” provocărilor și îmi place să ies din zona de confort. Cumva ciclismul a adus în viața mea multe dintre lucrurile pe care îmi doream să le fac: să călătoresc, să îmi pun la încercare spiritul competitiv, să îmi depășesc limitele.

Deși am început cu Mountain Bike-ul, în ultimii ani m-am axat mai mult pe ciclismul de șosea, dar îmi doresc să revin mai des și pe traseele de off-road.

Cum a început 2019 pentru tine și ce obiective ai până la sfârșitul anului?

Anul acesta lucrurile s-au schimbat mai mult decât mă așteptam, ca urmare a faptului că lucrez full time. Timpul pentru antrenament este foare limitat, deseori mă prinde noaptea pe șosea și este greu de găsit un echilibru între muncă, sport și viața personală.

Îmi doresc să intru într-o formă cel puțin la fel ca cea de anul trecut. Bineînțeles, vreau rezultate foarte bune, să câștig este ceea ce gândesc la startul fiecărei competiții.

Spune-ne câteva dintre rezultatele tale de care ești mândră.

Am avut un sezon foarte bun în 2018. Am câștigat etapele de RGT din mai-iunie și am obținut locul 3 în proba de fond de la Campionatele Naționale. Momentul culminant al carierei mele cicliste a fost cursa de contratimp individual din cadrul acestora. Am obținut titlul de vicecampioană națională dupa 20 de km în care am trecut prin toate stările posibile, dar la finalul cărora am fost extrem de fericită.

De asemenea, sunt vicecampioană națională în 2015 la XCM. În 2016 am urcat pe podiumul Campionatelor Naționale de Velodrom, unde am obținut și titlul de campioană națională alături de coechipiera mea, în proba de urmărire pe echipe. În 2017 m-am clasat pe locul 3 atât în proba de fond, cât și în cea de Contratimp Individual la Campionatele Naționale de Șosea. Tot în 2017 am participat la prima mea cursa UCI, Tour of Guangxi Women’s Ellite World Challenge, în China.

Care este principiul după care te ghidezi în viață?

Dacă îți dorești cu adevărat ceva, vei obține acel lucru.

Ce te umple de energie cel mai tare după o zi grea (în afară de sport)?

Un masaj bun, timp cu oamenii dragi, o plimbare în parc.

Ce nu ar trebui să lipsească din ziua ta ideală?

Momente de relaxare. Cu atât de multe de făcut, să găsesc timp pentru mine este dificil.

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o practicând sport?

Să nu renunț niciodată. Poate la un moment dat „cursa” pare pierdută, dar până la ultimul metru din traseu lucrurile se pot schimba. La fel este și în viață. Să crezi în șansa ta până la sfârșit și să nu te dai bătut, indiferent de cum par a fi lucrurile, este ceva ce te învață sportul și se aplică 100% în viața fiecăruia.

Ce antrenamente și programe urmezi la Superfit?

Colaborarea cu Centrul Superfit a început prin teste de performanță, apoi cu antrenamente de forță în timpul iernii și refacere de când a început sezonul competițional 2019.

Recent am repetat testele de performanță, iar compararea rezultatelor a scos în evidență un progres mai mult decât semnificativ. De asemenea, în funcție de acestea se ajustează și antrenamentele pe care le fac, iar eficiența lor crește.

Foarte importantă în sport este refacerea de după antrenamente, acesta fiind momentul în care se îmbunătățește forma fizică. Astfel că drenajul limfatic, electrostimularea, cold compression și masajul cu blade m-au pus pe picioare de fiecare dată când am avut nevoie.

Cu 4 zile înainte de RGT Turul Bihorului am avut un antrenament greu, după care nu reușeam să mă recuperez. Aveam dureri musculare destul de puternice și, cum urma să traversez țara pentru concurs, îmi doream să am o formă cât mai bună. După prima zi de drenaj limfatic și masaj cu blade m-am simțit mai bine, iar după a doua, aproape nu mă mai dureau deloc mușchii. Am adormit cu emoții și cu gândul la cum îmi voi simți picioarele a doua zi; dimineață nu mă mai durea nimic. Am fost prima la Open Feminin și în mare parte s-a datorat serviciilor de recuperare de la clinică.

În plus, de fiecare dată plec de la Centrul Superfit cu o stare pozitivă, mai relaxată și mai bine dispusă.

Dacă nu ai practica sport la nivel profesionist, ce altceva ai face?

Aș călători. Și aș petrece mai mult timp cu familia și prietenii. I-am cam zăpăcit cu bicicleta mea :))

Ai vreun “viciu”? Ni-l spui și nouă? 🙂

Dulciurile, să zicem. Sunt pofticioasă în general.

 


Puteti citi aici un articol despre evolutia sportivei, pe baza datelor obtinute in urma testarilor efectuate la Centrul Superfit.

Loading




Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe

1 thoughts on “#SuperfitSportsTeam. Interviu cu Estera Coteață, ciclistă”

  1. Pingback: Evolutia parametrilor fiziologici la o ciclista de performanta – Nutriţionist sportiv Dr. ŞERBAN DAMIAN

Comentariile sunt inchise.