Remedii naturale care chiar funcționează

Dacă ești răcit, mănâncă o supă de pui și te vei simți mai bine. Dacă te doar burta, bea un ceai de mentă. Probleme cu gâtul? O linguriță de miere te va ajuta. 

Cu siguranță ai auzit și poate ai și încercat remedii naturale. Sau măcar ți-au fost sugerate. De la plantele medicinale culese de bunica până la alimente exotice, importate de pe alte continente, leacurile din ingrediente simple, accesibile, promit să vindece sau să amelioreze tot felul de boli. Unele sunt transmise din generație în generație și am crescut cu ele de mici, în timp ce despre altele aflăm de la influenceri.

Câte dintre ele însă chiar funcționează și câte sunt doar mituri? Dintre numeroasele remedii naturale, am ales câteva care au în spate cercetări ce le atestă proprietățile terapeutice sau cel puțin o parte din ele. 

Nutritie personalizata Superfit

Menta

Menta are „experiență” de sute de ani ca remediu natural pentru sănătate. Cel mai des este folosită pentru a ameliora disconfortul digestiv, crampe, balonare, gaze, diaree. Unele meta-analize au arătat că uleiul de mentă este mai eficient decât placebo pentru îmbunătăţirea simptomelor sindromului de intestin iritabil (IBS) și reducerea durerii abdominale, cel puțin pe termen scurt. Ceaiul de mentă poate oferi confort în caz de indigestie, mai ales împotriva balonării și a gazelor, mai ales că este sigur pentru majoritatea oamenilor. 

Program de nutritie Superfit

Substanța activă principală este mentolul, cu efect antispastic și ușor analgezic. În general, uleiul de mentă este mai eficient decât ceaiul, deoarece conține o concentrație mai mare de substanțe active. 

Mierea

Îndulcitor natural foarte apreciat pentru gust, mierea ajută la calmarea tusei și poate fi folosită în caz de nevoie chiar și pentru copii, dacă au peste un an. Mierea este recomandată mai ales pentru dificultățile de somn asociate cu infecțiile tractului respirator superior la copii, în unele situații fiind la fel de eficientă ca siropurile de tuse fără prescripție medicală. Datorită proprietăților antiseptice, mierea poate reduce iritația gâtului și poate face respirația mai ușoară. În plus, este bogată în flavonoide și compuși fenolici care inhibă creșterea bacteriilor, contribuind la vindecarea rănilor și arsurilor minore când este aplicată local.

Mușețelul

Mușețelul este recunoscut pentru efectul său calmant. În unele studii, consumul de ceai de mușețel sau de extract standardizat a îmbunătățit calitatea somnului la adulți și la vârstnici cu insomnie ușoară. Mușețelul conține compuși precum apigenina, un flavonoid cu efect sedativ ușor, care contribuie la relaxare.

Supa de pui

Pe scurt, o farfurie de confort și nutrienți! Deși nu reprezintă un remediu unic sau un înlocuitor pentru tratament medical în caz de răceală, supa de pui poate fi de ajutor în reducerea simptomelor și diminuarea disconfortului. Are câteva avantaje care o fac excelentă pentru răceli de tot felul: fiind lichidă, se consumă ușor, chiar dacă nu prea ai poftă de mâncare. Zeama ajută la hidratare, esențială când ești bolnav (și nu numai). Căldura supei are efect calmant și poate ameliora congestia nazală. Legumele și carnea din supă conțin vitamine și substanțe antiinflamatoare, ajutând sistemul de apărare al organismului. Din toate aceste motive, supa de pui contribuie la senzația generală de ameliorare și susține organismul în timp ce imunitatea luptă cu virusurile responsabile de răceală.

Ajungem acum și la remedii mai exotice, nu neapărat de pe meleaguri locale.

Ghimbirul

Este un leac natural excelent împotriva grețurilor de tot felul, în special pentru femeile însărcinate sau pacienții care fac chimioterapie, fără efectele secundare pe care le pot avea anumite medicamente pentru greață și vărsături. Ghimbirul este folosit de mii de ani în medicina asiatică pentru a trata durerile de stomac, diareea și greața, dar a fost și studiat pe scară largă. 

Datorită gingerolului din compoziție, el poate stimula mișcarea la nivelul tractului digestiv, astfel că ameliorează sau previne constipația și indigestia. În plus, poate suprima spasmele musculare, liniștind astfel stomacul și diminuând disconfortul abdominal. 

Plan alimentar Superfit

Și asta nu e tot. Ghimbirul acționează ca antiinflamator și poate reduce riscul de infecții, inhibând dezvoltarea mai multor tipuri de bacterii.

Consiliere de nutritie Superfit

Deși în general este sigur, unele persoane se pot confrunta cu arsuri, diaree și balonare din cauza lui și poate influența modul în care acționează anumite medicamente. 

Turmericul

Puternic antiinflamator și antioxidant, turmericul nu putea lipsi din lista remediilor naturale. De fapt, secretul său este curcumina, principalul ingredient activ. În cantități semnificative, în special sub formă de extract, curcumina ajută în lupta cu inflamația din organism și se folosește la prevenirea și tratarea a numeroase afecțiuni. Poate contribui, de asemenea, la diminuarea inflamației induse de efort și a durerilor musculare și are efecte antivirale și antibacteriene. 

Bonus: Somnul odihnitor

Un medicament fără efecte adverse, gratuit, cu o grămadă de efecte benefice dovedite pentru sănătate. Somnul odihnitor (nu o dată, ci în cât mai multe nopți) contribuie în mod pozitiv la echilibrul numeroaselor sisteme din corp.  

Îmbunătățirea calității somnului reduce semnificativ stresul și simptomele de anxietate și depresie. Sănătatea creierului are de câștigat dacă te odihnești corespunzător, în special funcțiile cognitive precum memoria și atenția. Imunitatea devine mai puternică, se reduce inflamația și crește capacitatea organismului de a combate infecțiile. Scade riscul de boli cardiovasculare. Somnul bun influențează și longevitatea: ai șanse să trăiești mai mult.

Dacă vrei să-ți menții mai ușor o greutate sănătoasă, acordă atenție odihnei. Somnul insuficient perturbă activitatea unor hormoni, leptina și grelina, rezultând un apetit crescut și apariția poftelor, deci și riscul crescut de a acumula kilograme în plus.

Câteva lucruri la care să fii atent:

Un remediu „natural” nu este automat sigur, cel puțin nu în orice cantitate. Aceste produse nu pot înlocui tratamentele medicale pentru boli serioase și nici nu vindecă miraculos probleme grave de sănătate. Așadar fii precaut când le auzi promovate ca “remedii-minune” pentru orice afecțiune la care te-ai putea gândi.

Deși majoritatea acestor remedii naturale nu au efecte secundare semnificative, ele pot fi dăunătoare dacă sunt folosite în cantități excesive. Mai mult, pot interacționa cu unele medicamente, diminuându-le eficiența. În plus, efectul lor depinde și de sensibilitatea fiecărei persoane; în unele cazuri pot apărea alergii sau se pot dovedi ineficiente. Ceea ce majoritatea studiilor indică drept benefic s-ar putea să nu funcționeze în cazul tău. Ține cont că multe cercetări folosesc extracte concentrate din plantele respective, deci efectele dacă le bei sau le mănânci ca atare s-ar putea să fie mai reduse.

Dacă suferi de o boală, iei medicamente sau știi că ești sensibil la unele substanțe, vorbește cu medicul tău înainte de a consuma regulat orice fel de leac.

Pe lângă beneficiile concrete, multe dintre aceste remedii naturale ne oferă alinare și o doză de încredere în organismul nostru, ceea ce uneori este tocmai ce avem nevoie.


Surse: healthline.com, nccih.nih.gov 

Loading




nutritionist bucuresti
nutritionist at Centrul Superfit  sdamian.superfit@gmail.com   More Posts

Dr. Șerban Damian este medic și nutriționist, cu peste 20 de ani de experiență în domeniul nutriției clinice și al nutriției sportive. Este fondatorul Centrului Superfit din București, unde lucrează zilnic cu persoane care își doresc să slăbească sănătos, să-și îmbunătățească starea de sănătate sau să-și crească performanța sportivă. Activitatea sa se bazează pe evaluări obiective, metode moderne de testare și recomandări personalizate, adaptate fiecărui stil de viață.

Pe lângă activitatea din cabinet, este un comunicator activ în mediul online, unde explică pe înțelesul tuturor subiecte legate de alimentație, metabolism, sport și sănătate. Creează cursuri online, materiale educaționale și conținut video, cu scopul de a combate miturile din nutriție și de a promova o abordare echilibrată, bazată pe știință. Crede în educația nutrițională ca fundament al unui stil de viață sănătos și durabil.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe