Alătură-te programului personalizat de nutriție sportivă!
Descoperă alături de Dr. Șerban Damian și de echipa sa cum poți atinge potențialul maxim al corpului tău – Alege nutriția care îți susține antrenamentele.

Sunt doctorul Șerban Damian, absolvent al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – inclusiv program de master. Am de asemenea formare de specialitate în nutriție sportivă, prin intermediul programului organizat de Comitetul Internațional Olimpic – IOC Diploma in Sports Nutrition dedicat medicilor din sport, și am peste 15 ani experiență în nutriția sportivă (inclusiv ca nutriționist sportiv la Federația Română de Fotbal și la Federația Română de Baschet).
Folosesc o abordare medicală bazată pe știință, și astfel te pot ajuta cu un plan construit și adaptat nevoile tale și obiectivelor de performanță.
Esti indecis?
Discută direct cu medicul nutriționist (număr cu tarif normal):
Completeaza formularul GRATUIT si Dr. Serban Damian te va contacta telefonic
După trimiterea datelor, Dr. Șerban Damian te va contacta telefonic pentru a stabili dacă obiectivul tău este posibil/realist, îți va spune care sunt următorii pași, și costurile aferente pentru a începe tratamentul.

OFERIM GRATUIT LA PRIMA CONSULTAȚIE:
- Analiza compoziţiei corporale – vei afla cât țesut gras ai, câtă masă musculară și câtă apa, dar și câte kilograme trebuie să slabești de fapt pentru o sănătate sigură;
- Analiza corporală 3D – o investigatie ultramodernă, unică în România, care îți face o imagine 3D a corpului, măsoară foarte precis circumferințele, apoi face analiza posturii și a distribuției greutății pe tălpi.

Nutriția sportivă este o ramură modernă a științei, care sprijină atât sportivii amatori, cât și pe cei de performanță, pentru a progresa în mod sănătos și constant.
La nivel internațional, există un consens: nutriția sportivă joacă un rol esențial în atingerea performanțelor maxime, fiind la fel de importantă ca antrenamentul.
Cu ce se ocupă nutriţia sportivă
- Analiza statusului nutrițional – ce, cât și când mănâncă sportivul, analizând obiceiurile alimentare, intoleranțele și eventualele alergii.
- Evaluarea compoziției corporale și a altor parametri relevanți pentru performanță.
- Crearea unui plan de nutriție sportivă personalizat, adaptat necesarului energetic, raportului dintre macro și micronutrienți și tipului de efort fizic.
- Consilierea sportivului pentru a face alegeri alimentare corecte și echilibrate.
- Ajustarea regimului alimentar pentru menținerea, creșterea sau scăderea în greutate.
- Recomandări privind hidratarea și administrarea suplimentelor nutritive.
- Strategii de alimentație și suplimentare înainte, în timpul și după competiții.
- Monitorizarea pe termen lung a statusului nutrițional și suport continuu pentru refacere și progres.
- Optimizarea recuperării musculare și reducerea riscului de accidentări prin strategii nutriționale care ajută la refacerea stocurilor de glicogen, la repararea țesutului muscular și la combaterea inflamației.
De ce este importantă nutriția sportivă
Atunci când faci sport constant – fie că practici fitness ca amator sau ești sportiv de performanță – necesarul tău de energie și nutrienți este diferit de cel al unei persoane sedentare. Ai nevoie de mai multe calorii, dar și de un aport echilibrat de macronutrienți, electroliți, vitamine și minerale etc.
Pe lângă antrenamente, nutriția și sportul merg mână în mână pentru a susține rezistența, forța și recuperarea rapidă a organismului.
Prin urmare, nutriția sportivă este fundamentul pe care se construiesc toate realizările atletice, de la un antrenament de succes până la victoria din competiție.

Care sunt avantajele unui program de nutriţie sportivă?
- Vei înțelege exact cum să folosești nutriția înainte și după antrenament.
- Vei susține mai bine efortul în timpul antrenamentelor și competițiilor.
- Te vei reface mai rapid între sesiuni de antrenament.
- Vei obține și menține o greutate corporală optimă pentru sportul practicat.
- Se va reduce riscul de accidentări și îmbolnăvire.
- Vei câștiga încredere și vei avea o stare mentală mai bună în competiții.
- Regimul tău alimentar va deveni mai organizat, variat și apetisant.
- Vei primi recomandări clare privind suplimentele nutritive necesare.
- Vei avea rezultate măsurabile și vei progresa constant.


Resurse utile pentru nutriție sportivă și alimentația sportivilor
Ca sportiv, este bine să ai cunoștințe de bază despre nutriția sportivilor și alimentația pentru performanță, indiferent că lucrezi sau nu cu un medic nutriționist.

Prin colaborarea cu un nutriționist sportiv ai acces nu doar la o strategie special creată pentru tine, ci și la informații din surse sigure, validate științific. Dr. Șerban Damian, autor al mai multor articole și cărți de nutriție sportivă, speaker la conferințe naționale de nutriție sportivă și trainer la seminarii de nutriție, îți este alături la Centrul Superfit.
Tipuri de resurse recomandate: cărți de specialitate ( vă recomandăm cartea „Performanță în sport”) și manuale de nutriție sportivă, cursuri acreditate (module despre planificare alimentară, nutriție în perioadele competitive, suplimentare inteligentă), workshop-uri practice și seminarii susținute de profesioniști. Ghidurile specifice pentru nutriția sportivilor vegani sau pentru sportivii de anduranță sunt utile pentru adaptarea meniurilor la preferințele alimentare. Dacă urmezi un curs de nutriție sportivă, caută programe care includ studii de caz, evaluări practice și suport pentru implementare în antrenamente.
