Dana_Krisan_49568Numele meu este Dana, si sunt din Cluj Napoca. Voi implini 39 de ani in curand. Cazul meu e putin diferit, probabil, in sensul ca nu am avut niciodata oscilatii mari de greutate, fac sport de cand ma stiu, am luat 12-13 kg. in timpul celor doua sarcini si am facut genoflexiuni inclusiv in maternitate, cu o zi inainte de a naste :-). Dupa ultima nastere am ramas la aproximativ 62-63 kg.

De aproximativ 4 ani am inceput sa lucrez cu un antrenor personal, si de aproape 3 ani am inceput sa alerg, lucru care-mi parea imposibil pana atunci…si din acel moment viata mea ( bine, si talia/soldurile) s-a schimbat; am inceput cu 8 minute pe banda, apoi cu cativa km, si incet, incet am ajuns la 20; in momentul acela am inceput sa visez in taina la un maraton. Mi se parea provocarea suprema, punctul culminant in care puteam spera sa ajung, aveam senzatia ca daca as putea sa-l alerg, atunci chiar as putea sa fac orice!

Doar ca imi placea la nebunie sa mananc, faceam niste prajituri bestiale, si le faceam non-stop. Am preluat cateva idei din dietele „de vestiar”, inclusiv retete vegane, desi tanjeam dupa carne; alergam si ma abtineam cat puteam…dar am ajuns la faza la care, de la servici inspre casa, opream masina, intram in prima cofetarie, mancam in picioare cea mai insiropata si cremoasa prajitura, si porneam mai departe; seara compensam cu guacamole.

Problema a aparut cand am mers in concediu, am mancat tot, am ajuns cu un kilogram in plus de care m-am chinuit sa scap pana la urmatorul concediu, apoi au venit sarbatorile, iarasi kilogramul, iarasi chin, si tot asa…am ajuns sa nu mai pot respira dupa 6 km pe banda, imi dadeau lacrimile de nervi si de frustrare, nimic nu mai parea sa functioneze; nu eram grasa, dar ma simteam groaznic.

Si apoi mi-am luat revista preferata ( una cu muschi, evident 🙂 si am gasit interviul cu Dl. Dr. Serban Damian; in momentul in care am citit ca atunci avea 22 de maratoane la activ – acum un an, m-am hotarat sa-i scriu; nu prea stiam cum poate functiona relatia medic/pacient la distanta, dar nu aveam nimic de pierdut, mi se parea cea mai potrivita persoana pentru problema mea, si care ar fi putut sa-mi inteleaga frustrarea legata de alergat. Oricui altcuiva i-as fi spus ca vreau sa slabesc 2 kg., ar fi ras de mine, nimeni nu intelegea ca eu chiar slabesc foarte greu, ca un kilogram pe mine arata cat 5 pe altii.

S-a dovedit a fi una dintre cele mai intelepte decizii. M-am tinut de program, de la 63.5 kg cu cat am inceput, am scazut in doua luni la 62, apoi a urmat primul concediu ( la all inclusive ) din care nu m-am intors cu nici un kg in plus….am reinceput sa alerg pana la 45-50 de km pe saptamana, cu multe antrenamente de forta in paralel, a trecut si vacanta de iarna, cu sarbatori cu tot, si n-am mai oscilat; am invatat cand sa mai strecor cate-o prajitura in meniu, si cum s-o compensez; stiu de cate proteine are nevoie corpul meu, la antrenamentul pe care-l fac; in martie anul acesta am ajuns la 61.5kg 🙂

Complimentul suprem a venit de la fiica mea, a fost ceva de genul: mama, ai burta de barbat!!!! Asta inseamna ca am patratele!

Acum o luna mi-am adunat toate fortele, curajul, si ce-am mai gasit…m-am hotarat sa merg la primul maraton, unul montan! Auzisem ca e mai greu, unii m-au sfatuit sa merg la semi, dar semi mai facusem eu, neoficial, provocarea era un maraton intreg, sa simt ca traiesc, nu? N-am mai trisat cu prajituri, cu nimic…am ajuns la 60.4 kg si acum cateva zile am terminat Maratonul Apuseni!

Senzatia de la finish nu se poate descrie! bine, nici cea de pe parcurs:-)

Daca vreti sa mut un munte mai la stanga sau mai la dreapta…cred ca pot orice!!!

Asa ca mii de multumiri pentru o viata schimbata definitiv, si nu exagerez cand spun asta!

*Disclaimer: rezultatele obtinute de catre clientii Superfit variaza de la persoana la persoana, in functie de particularitatile individuale. Rezultatele nu sunt garantate. Marturiile clientilor prezentate pe acest site reprezinta opinii personale.