Corina V.

Numele meu este Corina V, am 38 de ani si am ales sa scriu aceste randuri, in primul rand pentru a le fi de ajutor si altora care cauta modul corect pentru dobandirea unei greutati sanatoase, si in al doilea rand, pentru a-i multumi in acest fel domnului doctor Damian Serban, caruia ii datorez nici mai mult nici mai putin de 22 de kg in minus.
Povestea mea are radacini adanci, inscrise atat in educatia culinara primita de acasa (cu mancare gustoasa, bine gatita si consistenta) dar si in stilul de viata dezordonat pe care l-am adoptat (multe ore peste program, mese luate pe fuga langa tastatura, sau mai rau, tarziu in noapte, ca sa compensez mesele sarite pe parcursul zilei).

Numarul de kilograme s-a acumulat in timp, si daca inainte de nasterea copilului le mai puteam tine cumva sub control, dupa aceea nu am mai avut niciun fel de resurse, nici de timp, nici sufletesti de gestiona situatia creata. Mai mult decat atat, nici activitatea fizica nu mai era o optiune pentru mine, intrucat anumite interventii chirurgicale repetate la nivelul picioarelor mi-au limitat dramatic optiunile de efort fizic.
Numarul de kilograme in plus mi-a agravat si mai mult situatia de la nivelul picioarelor si confruntata fiind cu perspectiva unei noi serii de operatii, am decis sa iau masuri. Imi era evident ca trebuie sa schimb ceva fundamental, dar nu imi dadeam seama ce si mai ales cum.

Am avut insa norocul sa il intalnesc pe domnul doctor Damian Serban – putine cuvinte pot descrie profesionalismul si seriozitatea de care a dat dovada in cazul meu, cel putin. Nu numai ca a tinut cont de toate particularitatile mele ca individ (preferinte, aversiuni, alergii alimentare, stil de viata), dar mi-a oferit optiuni de alimentatie zilnica foarte echilibrate, satioase, sanatoase dar si placute. Totodata, m-a indrumat si spre activitati fizice pe care sa le pot efectua fara sa imi creez probleme. Pe langa acestea mi-a oferit cel mai important lucru care imi lipsise pana atunci- increderea ca pot sa merg pe acest drum, ca pot slabi intr-un mod natural, sanatos si fara sa imi pun sanatatea in pericol.

Drumul meu a inceput pe 17 martie 2014 – kilogramele au inceput sa dispara incet, incet iar hainele sa imi ramana din ce in ce mai mari. Inceputul verii mi-a adus cadou o noua garderoba si o noua pofta de viata. Nu m-am oprit aici, si desi tentatiile din timpul concediului au fost mari, cu ajutorul indicatiilor primite de la domnul doctor – formulate nu ca interdictii, ci ca permisiuni controlabile – inceputul toamnei a venit cu alte kilograme in minus. La ultima sedinta (25 septembrie 2014) cantaream cu 22 de kilograme mai putin decat la prima sesiune de evaluare – de la aproape 82 de kg am ajuns la 60!

Pe tot parcursul acestei perioade nu am resimtit foame sau senzatia ca sunt privata de ceva (nici macar de dulciuri). Totodata mi-am monitorizat si analizele de sange si toti indicatorii au iesit foarte bine, cu scaderea semnificativa a colesterolului.

Mai mult decat atat, kilogramele pierdute m-au ajutat extrem de mult la nivelul picioarelor – acum putand sa merg fara probleme km intregi zilnic pe jos. Desi nu m-am tinut ca la carte de partea cu miscarea, am avut grija sa compensez permanent prin altfel de miscare – urcat pe scari in loc de lift, mers pe jos in loc de mers cu masina, etc.

Pot sa spun ca am primit de la domnul doctor trei lucruri esentiale care au contribuit la acest succes : in primul rand increderea ca este realizabil, in al doilea rand un program de viata sanatos si echilibrat (pe care l-am putut imbina fara probleme in haosul cotidian), si in al treilea rand premisele pentru ca acest stil de viata sa devina unul permanent.

Bucuria pe care o citesc in ochii celor dragi atunci cand ma privesc, satisfactia pe care o simt cand ma uit in oglinda sau atunci cand merg la cumparaturi (nici acum nu imi vine sa cred ca am ajuns la marimea 38!), uimirea cunoscutilor care abia ma mai recunosc sunt alte lucruri bune care au venit la pachet cu aceasta realizare si pentru care ii multumesc domnului doctor.

Modul profesionist in care alege sa isi trateze pacientii, in mod individual, tinand cont de specificul fiecaruia ma face sa vi-l recomand fara ezitare.

PS. Aceasta marturie nu este insotita de fotografii. Niciodata nu am considerat ca imaginea pe care o vedeam in oglinda ma reprezenta, asa ca fotografii “Inainte de” nu exista, pentru ca nu suportam sa ma las fotografiata, iar cu imaginea de acum trebuie sa ma obisnuiesc intai eu.

*Disclaimer: rezultatele obtinute de catre clientii Superfit variaza de la persoana la persoana, in functie de particularitatile individuale. Rezultatele nu sunt garantate. Marturiile clientilor prezentate pe acest site reprezinta opinii personale.