Nu-ți plac legumele? Încearcă aceste idei!

Dacă e un lucru cu care sunt de acord toți nutriționiștii, acela este că legumele nu ar trebui să lipsească din dieta noastră zilnică. Dense în nutrienți, dar sărace în calorii, cu un conținut ridicat de apă și fibre, legumele contribuie la starea de sănătate. Iar partea bună este că pot fi pregătite în diverse moduri, consumate crude ori gătite, în combinație cu ingrediente de tot felul.

Pentru multe persoane, legumele consumate în mod obișnuit se rezumă la roșii, castraveți, ardei și ceapă, aruncate într-o salată fără prea mult gust. În aceste condiții, nici nu e de mirare aversiunea față de legume și prejudecata că sunt neinteresante în mâncare.

Se pare că și genetica joacă un rol în preferința pentru anumite gusturi și arome, însă o mare parte dintre atitudinile noastre față de legume sunt dobândite prin modul în care am fost crescuți și prin experiențele avute cu mâncarea de-a lungul vieții, începând din copilărie.

Nu e realist să ne placă toate legumele, asta e clar. Însă cu siguranță există loc pentru a îmbunătăți relația noastră cu această categorie avantajoasă de alimente. Îți propunem câteva idei în acest sens:

Schimbă-ți perspectiva

Ai o legumă pe care nu o suporți? Eventual una pe care n-ai mai mâncat-o de ani de zile, doar pentru că la un moment dat nu ți-a plăcut? Mai acordă-i o șansă, s-ar putea să fii surprins 🙂 Renunță la prejudecata că legumele sunt plictisitoare și fără gust și fii mai deschis la experimentat. Ia-o ca pe o provocare.

Descoperă legume noi

Pe lângă legumele obișnuite, profită de ofertele din supermarketuri și piețe și alege produse pe care nu le-ai consuma de obicei, fie ele locale sau exotice: sparanghel, kale, varză de Bruxelles, anghinare, sfeclă roșie, țelină apio, praz, rucola, radicchio, andive, lăptuci, lobodă, leurdă etc. Ești la o căutare pe Internet distanță de o rețetă gustoasă care include una dintre aceste varietăți!

Testează combinații creative

Nu e nevoie să le inventezi tu, dacă gătitul nu te pasionează. Poți pur și simplu să te inspiri din rețetele altora, combinând legume cu alte ingrediente, pentru a le pune în valoare și a le da o notă diferită. Le poți servi inclusiv alături de un fel de mâncare deja preferat. Indiferent că îți place gustul dulce, sărat, acru sau amărui, vei găsi cu siguranță idei de mixuri indite, dacă lași deoparte regulile și recomandările clasice. Câteva exemple: kale + tahini + suc de lămâie, sparaghel + usturoi + feta + avocado + lămâie, radicchio + brânză de capră +ardei + miere. Folosește condimente, ierburi aromatice, fructe și nuci uscate pentru a asezona legumele, nu doar sare și piper (turmeric, anason, chimen, cuișoare, ghimbir, susan, mac, mentă, coriandru, lemongrass, salvie, tarhon, migdale, nuci, alune etc).

Experimentează tehnici diferite de gătit

Știai că poți mânca dovlecei, ciuperci sau conopidă și în forma crudă? Spiralate, feliate subțiri sau tăiate mărunt, s-ar putea să fie o surpriză plăcută dacă le adaugi în salate. Alternativ, în loc să prăjești anumite legume, gătește-le la cuptor, pe grătar sau sotează-le, asezonându-le cu mirodenii și ierburi uscate și folosind tipuri diferite de uleiuri. O textură diferită s-ar putea să-ți schimbe părerea despre ele.

Ascunde-le

De dragul nutrienților și al varietății, pune legume pasate în sosul pe care îl pregătești pentru paste. Folosește și conopidă în piureul obișnuit de cartofi. Dacă ești fan smoothies, adaugă în blender o mână de spanac sau alte verdețuri. Include ciuperci în salate. Completează omleta cu sparanghel. Amestecă piure de dovleac în compoziția de clătite.

Redu cantitatea de alimente procesate

Consumând multe produse bogate în sare, grăsimi, zahăr și arome puternice, devenim mai puțin sensibili la gustul simplu al legumelor și ni se pare că sunt fade. În timp, reducând cantitatea de alimente cu listă extra-lungă și complicată de ingrediente, papilele tale vor aprecia și gusturile mai puțin intense.

Dă-ți timp

Nu te aștepta să devii peste noapte un pasionat de legume, dacă acum nu le suporți. În acest caz, poți începe prin a introduce o cantitate mică de legume în dieta zilnică, diversificând treptat.

Surse:

 




Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe

1 thought on “Nu-ți plac legumele? Încearcă aceste idei!”

  1. Pingback: 10 idei simple ca să mănânci mai sănătos | Centrul Medical Superfit

Comentariile sunt inchise.