Beneficiile semințelor de cânepă

Ai încercat quinoa, chia, goji, spirulină… Ce alt aliment exotic urmează în meniu? Semințe de cânepă!

Cânepa este o plantă folosită de secole în alimentație și medicină, numele său oficial fiind  Cannabis Sativa L. Ridici deja din sprâncene? Înainte să tragi vreo concluzie, trebuie să știi că semințele de cânepă pe care le găsești de vânzare în magazinele naturiste și despre care vorbim în acest articol nu induc vreo stare artificială de euforie. 

Tipul de Cannabis Sativa L. folosit ca stupefiant (numit marijuana sau canabis) conține Tetrahydrocannabinol (THC) în concentrații de 1-20%, în timp ce la cânepa alimentară acest nivel este sub 0,3%, insuficient pentru a produce schimbări la nivel psihoactiv. THC este principalul compus psihoactiv al canabisului, ce induce efecte asupra psihicului.

În cânepă se găsesc inclusiv canabinoizi fără efect psihoactiv, dar cu efecte anxiolitice, antiinflamatorii și antioxidante. Poate ai auzit despre uleiul CBD, care conține extract de cânepă; denumirea sa vine de la canabidiol. Mai multe informații despre CBD și efectele sale, în special asupra sportivilor, găsești în acest clip.

Revenind la semințele de cânepă, acestea au un gust plăcut, similar cu cel de muguri de pin și reprezintă o sursă valoroasă de aminoacizi esențiali, grăsimi, minerale, vitamine și fibre. Și nu, nu produc dependență.

Semințe de cânepă – Beneficii

Conțin grăsimi bune. Semințele de cânepă sunt bogate în ulei (30%), care conține peste 80% acizi grași polinesaturați și este o sursă bună de acid gama-linoleic și acid alfa-linolenic. Partea și mai bună este că raportul de omega-6 și omega-3 variază de obicei între 2:1 și 3:1, ceea ce este considerat optim pentru sănătate. Acești compuși au efecte benefice în special asupra sănătății inimii.

Abundă în aminoacizi și proteine de calitate. Conțin 25% proteine, printre care edestină și albumină, ușor de digerat și având cantități semnificative de aminoacizi esențiali. Semințele de cânepă au aproape la fel de multe proteine ca soia și se remarcă prin conținutul de vitamina E și minerale precum fosfor, potasiu, sodiu, magneziu, sulf, calciu, fier și zinc.  

Uleiul de cânepă are niveluri ridicate de arginină, un aminoacid care contribuie la producția de oxid nitric, implicat în funcții importante din sistemul cardiovascular. Un studiu care a inclus peste 13.000 de persoane a ajuns la concluzia că riscul de boli cardiovasculare poate fi diminuat urmând o dietă cu multe alimente ce conțin arginină.

Reprezintă o sursă de fibre alimentare. Fibrele solubile (20%) și insolubile (80%) din compoziția semințelor de cânepă ajută la un tranzit intenstinal sănătos și previn constipația, contribuind la buna funcționare a sistemului digestiv. Mai bogate în fibre sunt semințele de cânepă nedecorticate, adică acelea care conțin și coaja.

Cum folosești în dietă semințele de cânepă

Semințele de cânepă au aproximativ 600 kcal/ 100 g și sunt disponibile în versiunea decorticată sau nedecorticată. Cele decorticate sunt mai practice, gata de folosit la mese și gustări hrănitoare. Iată câteva idei pentru a include semințele de cânepă în alimentația ta:

  • Presară-le în salate cu verdețuri și legume de tot felul
  • Servește-le cu iaurt, alături de fulgi de cereale integrale, fructe uscate, un praf de scorțișoară și puțină miere
  • Decorează cu ele smoothie-uri
  • Adaugă-le la final în supe creme 
  • Include-le în mixul pentru granola
  • Folosește-le la prepararea unor batoane nutritive, pentru pâine, prăjituri sau alte bunătăți coapte la cuptor.

Concluzii

Sursă excelentă de nutrienți, în special grăsimi și proteine, semințele de cânepă ajută la sănătatea cardiovasculară și cea digestivă. Sunt ușor de introdus în dietă, au un gust plăcut și o textură cremoasă, așa că ți le recomandăm ca parte dintr-o alimentație echilibrată. La fel ca și celelalte “super-alimente”, ele nu au proprietăți minune care slăbesc sau vindecă orice boală, ci sunt un alt produs gustos și sănătos de care ne putem bucura în cantități moderate.


Surse: ncbi.nlm.nih.gov, researchgate.net, healthline.com, medicalnewstoday.com

 




Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe

1 thought on “Beneficiile semințelor de cânepă”

  1. Pingback: Alimente care nu trebuie să lipsească din meniul vegetarienilor | Centrul Medical Superfit

Comentariile sunt inchise.