Scădere în greutate

De-a lungul anilor, la Superfit au venit mii de persoane cu exces ponderal (de la câteva kilograme în plus și până la obezitate în formă foarte gravă). Mulți dintre ei au reușit să își rezolve integral aceste probleme, modificându-și dramatic stilul de viață. Ne putem lăuda cu un procentaj mare de reușită, bineînțeles în rândul celor care au înțeles și au acceptat principiile corecte ale scăderii în greutate, admițând că nu există scurtături, că nu există “pilula-minune” sau “regimul fantastic” cu care slăbești miraculos mâncând orice și oricât.

Ne mândrim cu faptul că pacienții noștri nu simt că sunt “la regim”, nu au senzație de foame, au o alimentație variată și gustoasă, nu întâmpină dificultăți în aplicarea recomandărilor, slăbesc constant și într-un ritm fiziologic, iar în final ajung să își însușească regulile de bază ale unui stil de viață echilibrat, ceea ce le asigură menținerea unei greutăți optime pe termen lung.

Nu vrem să îți facem promisiuni exagerate. Vrem să înțelegi doar că așa cum alții au reușit, și tu ai o șansă reală să îți rezolvi problemele cu greutatea.

Ne vedem la prima consultație!

Iată câteva idei legate de greutate și de scăderea în greutate:

  • Excesul ponderal și obezitatea rezultă din interacțiunea complexă între fondul genetic și mediu.
  • Excesul ponderal înseamnă un indice de masă corporală mai mare de 25.
  • Excesul ponderal, în special obezitatea crește riscul de apariție a hipertensiunii arteriale, dislipidemiilor, diabetului zaharat tip 2, bolilor cardiovasculare, accidentului vascular cerebral, apneei obstructive în somn, atrozelor.
  • Cele trei componente importante ale tratării excesului ponderal sunt regimul alimentar cu rol terapeutic, creșterea nivelului de activitate fizică și modificarea comportamentului sau schimbarea stilului de viață.
  • Scăderea în greutate este în principal dependentă de reducerea aportului caloric total, și doar în plan secundar de proporțiile dintre carbohidrați, grăsimi și proteine.
  • Peste 80% dintre persoanele care slăbesc la un moment dat, vor crește iar în greutate, treptat. Cei care continuă cu programe de menținere au șanse mai mari să își mențină constantă greutatea.
  • Pentru a scădea 0,5-1 kg pe săptămână (în medie), e necesar un deficit caloric de 500-800 kcal pe zi.
  • Scăderea în greutate se produce în principal datorită reducerii aportului caloric. Activitatea fizică este importantă în mod particular pentru prevenirea creșterii în greutate (după ce ai slăbit).
  • Nivelul redus al activității fizice se găsește în legătură directă cu creșterea în greutate.
  • Jurnalul alimentației s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente tehnici comportamentale pentru a scădea în greutate și a o menține apoi constantă.
  • Încrederea, răbdarea și perseverența sunt cele mai importante elemente atunci când vrei să slăbești.

Citeste articolul complet.

Creștere în greutate

Aproximativ 15-20% din persoanele care solicită serviciile Centrului Superfit, vin pentru a crește în greutate.

Vorbim despre “creștere în greutate” și nu despre “îngrășare”. Creșterea în greutate presupune acumularea de masă musculară și doar în plan secund, masă adipoasă, ceea ce înseamnă un corp sănătos, cu o compoziție corporală corectă.

Creșterea în greutate, în special pentru cei care au fost toată viața slabi și provin din familii de oameni “subțiri” presupune un efort concertat pentru a induce hipertrofia musculară. Acest lucru presupune în primul rând stimularea dezvoltării musculare prin antrenament de forță (bineînțeles, acesta este adecvat posibilităților fiecăruia). Apoi e nevoie de o alimentație hipercalorică, eventual susținută și cu suplimente nutritive (totul legal, fără efecte secundare).

Nu îți putem promite că primești o “vitamină” și începi să iei în greutate. În cele mai multe cazuri nici regimurile nu funcționază în lipsa stimulării prin sport.

Așadar, dacă ești pregătit/ă să accepți aceste reguli, te așteptăm la prima consultație!

Nutriție sportivă

În lumea întreagă, sportivii şi antrenorii sunt de acord că nutriţia joacă un rol deosebit de important în sport, pentru obţinerea performanţelor maxime.

Beneficiile alimentaţiei corecte includ:

  • Susținerea efortului din timpul antrenamentelor şi concursurilor ceea ce înseamnă că sportivul are rezultatele scontate şi evoluează
  • Refacere mai rapidă între antrenamente şi competiţii
  • Obţinerea şi menţinerea greutăţii corporale ideale
  • Reducerea riscului de accidentare şi îmbolnăvire
  • Încredere în sine şi în faptul că este bine pregătit pentru a face faţă competiţiei
  • Evoluţie continuă şi constanţa către marea performanţă
  • Regimul alimentar va fi acceptat cu plăcere de către sportiv, devenind o parte nu numai necesară, ci şi plăcută a vieţii sale

OFERTA PENTRU SPORTIVI DE PERFORMANŢĂ, ANTRENORI, LOTURI, FEDERAŢII

  • Evaluarea statusului nutrițional – ce, cât şi când mănâncă, obiceiuri alimentare, intoleranțe şi alergii alimentare
  • Evaluarea compoziţiei corpului (masă musculară, ţesut adipos, apă, masă osoasă) cu echipament computerizat performant
  • Consilierea sportivului astfel încât să înţeleagă principiile de baza ale alimentaţiei sănătoase, să poată face alegerea corectă a alimentelor şi să îşi aprecieze necesarul (cantitativ şi calitativ)
  • Alcătuirea unei scheme de regim, care să ţină cont de necesarul energetic al sportivului, aportul de macro şi micronutrienti, adaptat la tipul şi volumul de efort fizic
  • Ajustarea regimului alimentar pentru creştere sau scădere în greutate, acolo unde este cazul
  • Recomandarea unor preparate culinare cu compoziţie precisă, astfel încât să se poată controla aportul energetic şi de nutrienţi
  • Recomandări privind hidratarea
  • Recomandări privind administrarea suplimentelor nutritive
  • Recomandări privind alimentaţia şi suplimentarea înainte, în timpul şi după competiţii
  • Urmărire pe termen lung a statusului nutrițional şi consiliere pentru susţinerea efortului şi refacere după efort
  • Educaţie nutrițională – seminarii şi mini-cursuri de nutriţie sportivă

Nutriție pediatrică

La Centrul Superfit ne ocupăm de copii cu vârstă peste 7 ani.

Primim minori (adică până la 18 ani) doar însoțiti de un adult (părinte, tutore legal, antrenor).

Rezultatele noastre cu cei mici sunt foarte bune, însă cu o condiție esențială: să avem suportul întregii familii (inclusiv bunici sau alte rude care se pot ocupa de alimentația copilului).

Tendinţa oricărui părinte este de a-i asigura copilului sau tot ce e mai bun, lucru valabil şi în ceea ce priveşte alimentaţia. Dar de multe ori se exagerează, această exagerare transformând toate intenţiile bune ale părinţilor în efecte nedorite asupra vieţii copiilor, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

Conform celebrului citat din înţelepciunea populară „gras şi frumos” mulţi părinţi nu sunt alarmaţi, ci încântaţi atunci când observă cum copiii lor câştigă din ce în ce mai mult, exagerat de mult în greutate. Este vorba în primul rând de o lipsa de educaţie şi de o percepţie greşită conform căreia un copil gras este un copil sănătos.

Obezitatea este cu atât mai gravă cu cât apare mai devreme. Dinamica ţesutului adipos diferă în funcţie de vârstă. Există două tipuri de creştere a ţesutului adipos: creşterea numărului celulelor adipoase (hiperplazie) şi creşterea dimensiunilor celulelor (hipertrofie). În primii doi ani de viaţă ţesutul adipos se dezvoltă atât prin creşterea numărului cât şi prin creşterea dimensiunilor celulelor. La copiii cu tendinţa la obezitate creşterea numărului celulelor adipoase este accelerată, acumulându-se astfel o zestre de adipocite, care se vor expansiona mai târziu, ducând la obezitate greu controlabilă. A două perioadă de creştere a numărului adipocitelor este la adolescenţă, obezitatea putând să debuteze în această perioadă şi să să instaleze şi accentueze pe durata întregii vieţi. La adult, dezvoltarea ţesutului adipos se face doar prin creşterea dimensiunilor celulelor.

Efectele nocive ale obezităţii infantile sunt de 2 tipuri: psihologice şi fizice. Copiii obezi sunt stigmatizaţi, marginalizaţi de către ceilalţi copii, nu îşi fac prieteni şi nu sunt acceptaţi în jocuri, devenind singuratici şi nefericiţi. Dintre efectele fizice menţionăm: probleme respiratorii frecvente, depuneri aterosclerotice ce apar încă din primii ani de viaţă la copiii obezi, conducând apoi la infarct, accident vascular, hipertensiune cu debut precoce. Dintre efectele metabolice mai cităm: dislipidemiile (predominant cu creşterea colesterolului), diabetul zaharat (celulele adipoase influenţează metabolismul insulinei, dezvoltând rezistenţă şi determinând astfel apariţia diabetului) şi enumerarea ar putea continua, completând o listă lungă de efecte grave asupra sănătăţii determinate de obezitate.

TULBURĂRI DE ALIMENTAŢIE

Una din marile probleme ale părinţilor este constituită de tulburările de alimentaţie ale copiilor, aceste tulburări fiind sursă de stres şi nopţi nedormite pentru părinţi, dar şi de necazuri şi lacrimi pentru copii.

Deficienţele de alimentaţie sunt de multe ori percepute de părinţi că un „moft”, o „alintătură” şi nu li se da atenţia cuvenită sau sunt abordate complet greşit. Ele trebuie privite ca o problemă comportamentală care are rădăcini pe plan psihic şi trebuie abordate printr-un plan complex care să ne permită reuşită. Nu trebuie să uităm că nu sunt lipsite de importanță, că, agravate, pot avea repercusiuni asupra sănătăţii psihice şi fizice a copiilor, unele dintre ele putând ajunge să le pună viaţă în pericol.

În primii doi ani de viaţă, foarte frecvente sunt dificultăţile de hrănire, marea provocare fiind de a reuşi să administrăm hrană copilului fără că el să o refuze. În această perioada copiii nu se pot hrăni singuri, ei sunt total dependenţi de persoană care îi îngrijeşte. După această perioada apar dificultăţile de alimentaţie; copilul învaţă să se hrănească singur, devine independent, îşi manifestă personalitatea, toate aceste noi însuşiri dobândite ducând uneori la conflicte cu părinţii în timpul mesei.

Dintre tulburările de alimentaţie, una dintre cele mai frecvente este anorexia infantilă. Această apare după vârstă de un an, atunci când copilul începe să-şi manifeste independenţa, dorinţa de autoservire, dorinţa de a încerca singur diversele posibilităţi de hrănire şi feluri de mâncare. Însă această afecţiune nu este descoperită numai la copiii mici care încep să se hrănească singuri, ea poate apărea şi mai târziu, la preşcolari şi chiar la elevi. Nu există o cauza evidentă a acestei probleme nutriţionale: ea poate avea o componentă familială (părinţii ştiu de la bunicii copilului că şi ei aveau acelaşi comportament alimentar), poate fi declanşată de conflicte, de tensiuni, de factori traumatizanţi pentru copil şi poate fi agravată de comportamentul hiperprotectiv al părinţilor care nu-şi lasă copiii să fie independenţi, să experimenteze. Această afecţiune prezintă următoarele caracteristici: refuzul de a mânca o cantitate adecvată de alimente; lipsa de interes pentru mâncare; copilul nu spune niciodată că îi este foame. Cu timpul apar şi deficienţe de creştere, scădere în greutate.

Copiii care au această afecţiune prezintă următoarele aspecte particulare: au tipare neregulate de somn şi hrană, un program dezorganizat, sunt foarte dependenţi de părinţi, necesită o perioada mai lungă de timp pentru a se linişti, îşi exprimă dezinteresul pentru mâncare. Ei nu simt senzaţia de foame, nu vor să întrerupă activităţile curente pentru a mânca, se ridică de la masă că să se joace, atunci când sunt la grădiniţă sunt atenţi la ceilalţi copii care mănâncă, uitând de mâncarea lor.

Tratamentul acestei afecţiuni nu este unul minune, nu putem da nişte medicamente pentru o perioadă scurtă de timp şi să rezolvăm problema, e nevoie de multă răbdare şi de mult tact din partea părinţilor, uneori şi de puţină viclenie. Trebuie să organizăm copilului un program structurat de masă şi somn, să creăm nişte rutine pe care copilul să ajungă să le accepte fără să-l obligăm. Trebuie să existe o perioadă de timp de 3-4 ore între masă principala şi gustare, timp în care copilului să nu i se dea nimic de mâncare pentru că înainte de masă să poată experimenta senzaţia de foame. De asemenea părinţii nu trebuie să reacţioneze negativ atunci când copilul refuză alimentaţia, nu trebuie să se creeze un conflct, această situaţie ducând doar la agravarea problemei şi nu la rezolvarea ei. O altă greşeală a părinţilor este atunci când obligă copiii să mănânce, această atitudine producând tensiune, conflicte şi agravând de fapt problema iniţială.

O abordare corectă a problemei presupune mult calm şi răbdare, transformarea mesei într-un lucru plăcut, prepararea unor feluri de mâncare colorate care să atragă mai mult copilul, prezentarea deşertului că punct final preferat, nu neapărat că o recompensă, dar copilul trebuie să ştie că are mai multe etape de parcurs până la deşert. Dacă nu vrea să mănânce nu trebuie să fim agresivi sau să-l obligăm, ci aşteptăm următoarea masă, fără să-i dăm mici gustări înainte.

O altă afecţiune des întâlnită este aversiunea faţă de un anumit tip de mâncare sau mai plastic spus „alegerea mâncării”. Această se caracterizează prin refuzul permanent de a mânca anumite tipuri de alimente care au gust/miros/textura asemănătoare. Copilul dezvoltă o reacţie de aversiune faţă de un anumit tip de mâncare (grimase specifice, scuipă mâncarea, varsă dacă îl obligăm să mănânce). Se întâmplă destul de frecvent să apară o generalizare a refuzului de a mânca (refuză toate alimentele cu acelaşi miros, refuză toate legumele verzi deşi nu agrează doar una dintre ele).

Ca tratament, o importanță deosebită trebuie acordată ajustării dietei din punct de vedere nutrițional (să înlocuim prin alte alimente principiile alimentare ce lipsesc prin neconsumarea alimentului incriminat). De asemenea trebuie să încercăm o modelare a comportamentului alimentar al copilului: la copiii mici părinţii vor mânca alimentul refuzat fără să îl dea şi copilului, în cele din urmă îi vor stârni curiozitatea şi va cere şi el, atunci i se va da o cantitate mică, păstrându-se o atitudine neutră dacă mâncarea e acceptată.

O altă problema îngrijorătoare este reprezentată de tulburarea alimentară post-traumatică. Aceasta este caracterizată prin refuzul de a mânca după un eveniment traumatic legat de tubul digestiv (înec cu alimente, vărsătură). Poate apărea o „frică” de mâncare (copilul devine anxios atunci când se apropie masă). Copiii se tem să mănânce orice aliment solid cu gândul că li se va opri în gât sau se vor sufocă şi se opun vehement dacă părinţii le cer să consume astfel de alimente.

Această afecţiune poate fi contracarată dacă explicăm copilului traumatismul, îi spunem pas cu pas ce s-a întâmplat, astfel încât să poată înţelege că a fost un accident şi nu o să se mai întâmple. În alimentaţie trebuie asigurată trecerea treptată de la alimentele lichide la cele semisolide şi abia apoi solide. De asemenea, copilul trebuie recompensat pentru fiecare reuşită.

Voi încheia aducând în discuţie o afecţiune mai degrabă ciudată, dar deloc rară: PICA, definită prin consumul constant de alimente necomestibile (pământ, argilă, pietre, par sau chiar materii fecale). Această afecţiune apare de obicei la copiii cu traume psihice (abandonaţi, separaţi de unul din părinţi) care au şi alte activităţi legate de cavitatea bucală (supt degete, roş unghii). Mai poate fi implicat şi un factor cultural (unele culturi africane încurajează consumul de argilă). Putem încerca să vindecăm această afecţiune prin asigurarea unui ritual de „curăţire”: copilul e pus să scuipe, apoi are loc o curăţare îndelungată a dinţilor şi mâinilor, apoi are loc aruncarea şi îndepărtarea obiectului incriminat.

În concluzie aceste afecţiuni nu trebuie tratate cu uşurinţă, că un „moft”, pentru că sunt probleme serioase ce se rezolva greu, cu foarte multă răbdare.

Nutriție clinică

O bună parte din afecțiunile cu care se luptă oamenii zilelor noastre pot fi prevenite sau controlate (uneori chiar și vindecate) prin intervenția nutrițională.

Alimentația defectoasă este recunoscută ca factor de risc pentru o mulțime de boli, dintre care cele mai cunoscute sunt bolile cardiovasculare, anumite forme de cancer, diabetul zaharat, osteoporoza, bolile digestive, unele boli endocrine, boli renale.

Practic, în orice patologie, o alimentație adecvată este importantă. Chiar dacă nu vindecă, alimentația susține procesul de vindecare și potențează capacitatea organismului de refacere și apărare.

În linia doua, după medicul specialist, ne puteți găsi pe noi pentru a primi recomandări adecvate în ceea ce privește alimentația și efortul fizic.

Investigații fiziologice

Centrul Superfit dispune de unul dintre cele mai moderne laboratoare de investigații fiziologice, în scopul testării performanțelor fizice. Laboratorul este dotat cu aparatură de ultimă generație, cu softuri complexe și mai ales cu capacitatea specialiștilor de a interpreta datele obținute.

Investigațiile fiziologice ce se pot realiza în Centrul Superfit sunt orientate către zona de nutriție și sport, ducând astfel recomandările și programele la un alt nivel, cu adevărat profesionist și personalizat.

Cele mai importante investigații sunt:

TESTAREA CARDIOMETABOLICĂ – aceasta este o investigație recunoscută internațional ca fiind “standard de aur” pentru măsurarea parametrilor fiziologici ce caracterizează capaictatea de performanță a unei persoane. Află de ce ar trebui să faci și tu o testare.

> ADIPOMETRIA CU ULTRASUNETE – acesta este o metodă noninvazivă de analiza a compozitiei corporale, cu un grad de precizie şi acurateţe mult mai mare decât al celor mai utilizate instrumente din domeniu (în mod particular analizoarele cu bioimpedanță). Datorită soft-ului său avansat oferă măsurători locale precise, exprimate în milimetri. Citește mai mult despre ea.

Programe de antrenament

Se poate slabi şi numai prin ajustarea alimentaţiei, însă atunci când se asociază efortul fizic, rezultatele sunt mult mai rapide şi durabile. Pornind de la această idee am conceput programele Superfit Activ care înglobează consultanţa în nutriţie cu antrenamentul, într-o formă accesibilă oricui, indiferent de nivelul de pregătire fizică.

Chiar dacă nu ai mai făcut niciodată sport sau ai întrerupt de mult orice formă de activitate fizică, poţi începe alături de noi să devi o persoană activă.

Partea de antrenament din programele Superfit Activ se desfăşoară la Bery Fitness & Spa, un complex sportiv modern, cu aparatură performantă, personal bine pregătit şi bazin semiolimpic. Programul tău de antrenament va fi urmărit de către antrenori personali, pe baza indicaţiilor primite în programul Superfit.

DE CE ESTE IMPORTANT SĂ FACI SPORT, ATUNCI CÂND DOREȘTI SĂ SCAZI ÎN GREUTATE

Efectele efortului fizic asupra organismului din perspectiva scăderii în greutate

– creşte deficitul caloric total

– facilitează mobilizarea grăsimilor şi oxidarea lor – în special depozitele adipoase viscerale

– protejează masă musculară

– limitează reducerea ratei metabolismului bazal

– permite că deficitul energetic să se bazeze mai puţin pe regimul alimentar hipocaloric

– oferă beneficii particulare în ceea ce priveşte sănătatea cardiovasculară

– reduce într-o oarecare măsură apetitul

– şanse mai mari de reuşită pe termen lung

Creşte consumul caloric

Indivizii neantrenaţi obosesc repede şi astfel au capacitate limitată de a consumă calorii. Pe măsură ce condiţia lor fizică se ameliorează, se constată o creştere a rezistenţei la efort şi astfel intensitatea, durata şi frecvenţa antrenamentelor lor se măreşte, ceea ce permite un control mai eficient al greutăţii. De asemenea, percepţia efortului se îmbunătăţeşte şi oboseală se instalează mai târziu.

Pe măsură ce condiţia fizică se ameliorează, sportivul poate face mai mult efort, deci are un consum caloric mai mare, la aceeaşi frecvenţa cardiacă şi cu acelaşi nivel de percepţie a efortului. Spre exemplu, o persoană sedentară va consumă 6-7 kcal/min la o frecvenţa cardiacă de 150 bpm, iar după câteva luni va ajunge să consume 10-12 kcal/min la aceeşi frecvenţa cardiacă.

Induce reducerea nivelului lipidelor plasmatice

Grăsimile aduse în organism prin alimentaţie circulă în sânge sub formă de chilomicroni. Aceştia reprezintă aglomerări de trigliceride (80-95%), colesterol (2-7%), fosfolipide (3-6%) şi proteine (1-2%) şi dau aspectul „lăptos” al plasmei după un prânz bogat în lipide. Trigliceridele sunt eliminate din plasmă în capilarele adiacente muşchilor şi ţesutului adipos.

S-a constatat că în urmă efortului fizic şi prin regim alimentar hipolipidic, nivelul seric al trigliceridelor se reduce la valori normale.

Reducerea valorii prin exerciţii fizice se instalează în câteva ore şi durează 2-3 zile. Dacă persoanele efectuează antrenamente regulate, valorile lipidelor se normalizează şi rămân aşa. De asemenea, efortul fizic măreşte de 2-4 ori activitatea lipoproteinlipazei, ceea ce indică faptul că antrenamentul măreşte capacitatea fibrelor musculare de a prelua şi a oxidă acizii graşi care provin din trigliceridele plasmatice.

Colesterolul este un alt component lipidic ale cărui valori sunt modificate prin efort fizic. Colesterolul ingerat din alimente este absorbit în sistemul limfatic şi apoi deversat în sânge unde se întâlneşte cu colesterolul produs în organism. El se găseşte în sânge sub două forme: LDL colesterol (cel „rău”) şi HDL colesterol (cel „bun”). Particulele de LDL sunt implicate direct în dezvoltarea plăcilor de aterom. Efortul fizic are un efect semnificativ asupra nivelului de trigliceride, în schimb colesterolul total nu este modificat pe termen scurt (ci doar după perioade de săptămâni în care se fac regulat antrenamente). Pe de altă parte, s-a constatat că în urmă efortului raportul dintre LDL şi HDL se modifică: nivelul LDL scade, iar HDL creşte. Această este o modificare semnificativă, deoarece nivelul crescut de LDL se asociază cu boli de inima, iar HDL este un factor protector. HDL are în organism rolul de a elimina colesterolul din ţesuturi spre a fi dus la nivel hepatic unde va fi metabolizat. În urmă studiilor s-a constatat că reducerea nivelului de colesterol seric poate reversa procesul aterosclerotic, prin eliminarea depunerilor de lipide de pe pereţii arterelor coronare.

Favorizează metabolizarea grăsimilor din depozitele adipoase

Grăsimea este depozitată în adipocite sub formă de trigliceride. Acestea sunt prea mari că să traverseze peretele celular pentru a pătrunde în circulaţie, de aceea trebuie să fie „rupte” în molecule de acizi graşi liberi sub influenţă unei lipaze. Adrenalină stimulează receptorii celulari şi activează lipază. Acidul lactic, produs rezultat din metabolismul glucozei inhibă metabolizarea acizilor graşi liberi din ţesutul adipos. Pe măsură ce efortul devine mai intens, se produce mai mult acid lactic.

O persoană cu un nivel bun al fitnessului aerob va putea suportă un efort aerob mai intens şi mai îndelungat până la momentul când acidul lactic va începe să se acumuleze datorită incapacităţii organismului de a-l elimina. În această situaţie, persoană va putea folosi mai mult timp lipidele drept resursă energetică. Grăsimea reprezintă cea mai abundenţă sursă de energie din organism şi astfel prin îmbunătăţirea fitnessului, sportivul are acces la acest „depozit” important.

Facilitează utilizarea grăsimii

Chiar dacă mobilizarea lipidelor s-a produs, acest lucru nu presupune şi metabolizarea lor. Studiile au arătat că persoanele antrenate sunt capabile să extragă un procent mai mare de energie din acizii graşi liberi în timpul eforturilor submaximale. Acest lucru se petrece în principal datorită a două mecanisme: creşterea activităţii lipoproteinlipazei musculare, o enzima care facilitează utilizarea lipidelor din sânge drept resursă energetică, iar al doilea mecanism este reprezentat de utilizarea oxidării lipidice drept mecanism principal de generare a energiei în timpul efortului. La persoanele antrenate mai mult de 50% din energie se obţine prin oxidarea grăsimilor intramusculare, iar când acestea sunt epuizate, lipidele din depozitele adipoase subcutantate pătrund în circulaţia sanguină şi sunt metabolizate.

Protejează masă musculară şi favorizează dezvoltarea ei

La nivelul muşchilor are loc metabolizarea grăsimilor. Curele de slăbire care se bazează exclusiv pe regim alimentar hipocaloric drastic conduc invariabil şi la pierderea de masă musculară, ceea ce atrage după sine scăderea ratei metabolice, o capacitate mai redusă de a rezistă la efort fizic şi de a „arde” grăsimea. Orice tip de efort fizic conduce la o dezvoltare a masei musculare: de la valori reduse că în cazul antrenamentului aerob şi până la o dezvoltare importantă că în cazul antrenamentului cu greutăţi.

Acest ultim tip de efort induce creşterea forţei şi a ratei metabolice şi menţine active din punct de vedere metabolic ţesuturile din organismul indivizilor vârstnici. De asemenea, antrenamentul de forţă reduce grăsimea viscerală, a cărei prezenţa este asociată cu un risc crescut de boli cardiace.

Care este efortul eficient pentru slăbire?

Cel mai eficient tip de efort în perioadele de slăbire este cel de tip ciclic, adică alergare, înot, ciclism.

Durata unei şedinţe de antrenament trebuie să fie de minim 30 de minute.

Intensitatea optimă a efortului este la 65% din VO2max, adică trebuie să ai o frecvenţa cardiacă de 50-75% din maxim (220 minus vârstă în ani).

Se recomandă o frecvenţa de cel puţin trei antrenamente pe săptămână.

Pentru a cunoaște cu precizie zonele de antrenament optime pentru organismul tău, vino la o testare cardiometabolică la Centrul Superfit.

Consiliere psihologică

In ce fel ajuta consilierea psihologica si psihoterapia?

– ofera sustinere atunci cand apar momente sensibile pe parcursul derularii programului

– acces la experienta / solutiile gasite de alte persoane in lupta cu aceeasi problematica

– recastigarea sentimentului de control in raport cu dimensiuni importante ale vietii

– recunoasterea si gestionarea momentelor de foame psihologica

– gestionarea emotiilor care impiedica atingerea obiectivului

– modalitati prin care sa faca fata unor situatii de presiune sociala (familie, colegi, in vizite)

– imbunatatirea imaginii de sine

– cultivarea dimensiunii calitative a propriului corp

– ocazii de sondare a unor substraturi emotionale care predispun la ingrasare

– o experienta de autocunoastere si intercunoastere.

Program de abordare bifocala a slabirii: nutritie + sustinere psihologica

Pentru noi, ca psihologi, este evident ca o mare parte a muncii consta in sustinere emotionala pe parcursul desfasurarii programului de slabire, sfaturi practice despre organizarea mesei, indicatii privind stilul de viata. Cu toate acestea, unii pacienti reusesc sa tina programul propus pana la capat, altii nu. In randul celor care reusesc apar probleme dupa finalizarea lui in sensul ca mentinerea rezultatelor este dificila datorita revenirii la stilul de viata anterior.

Din punctul nostru de vedere o schimbare de durata presupune insusirea unui stil de viata sanatos, proces pe cat de mediatizat, pe atat de dificil de realizat, intrucat inseamna in primul rand dez-invatarea de anumite obisnuinte instalate pe parcursul vietii. Anxietatea si depresia ce se instaleaza pe parcursul unor diete sunt o consecinta a unui sentiment de pierdere ce vine o data cu schimbarea. Ele actualizeaza alte sentimente de pierdere de pe parcursul vietii (asta este explicatia faptului ca desi fac niste schimbari minimale, ele sunt traite de unii cu un mare „dramatism” sau se blocheaza inainte de a trece la actiune, numai anticipand aparitia acestui sentiment).

Exista si alte observatii privind procesul de slabire:

> exista o dificultate in a trece de la a intelege un sfat (oricat de simplu sau de bun simt ar parea el) la a-l pune in actiune, a-l integra in viata de zi cu zi

> unii dintre pacienti compenseaza prin mancare un gol interior dat de lipsa unor relatii semnificative, pline de sens si mutual gratificante de care cu totii avem nevoie

– in acest caz o interventie terapeutica ar insemna si a cultiva relatii sanatoase, a spune NU unor situatii si persoane, a gasi forme alternative de a se afirma in afara de a ocupa, prin dimensiunile corpului, mult spatiu

> pentru altii a manca este un gest reflex ce apare pentru a linisti o stare de anxietate sau furie nerecunoscute ca atare

– o interventie terapeutica ar putea fi orientata in directia recunoasterii ca atare a unor astfel de simtiri si a invata modalitati de exprimare a lor in forme ce nu dauneaza propriei persoane

> la unii dintre ei se observa obisnuinta de a avea grija mai mult de altii si a-si ignora propriile nevoi

– programul terapeutic ar insemna sa isi recunoasca propriile nevoi si sa gaseasca forme de a si le satisface sanatos; a-si insusi ceea ce in cultura noastra e numit impropriu „egoism” – intr-o doza care din punct de vedere terapeutic inseamna sanatate; gestionarea vinovatiilor ce pot aparea cand se schimba focusul de pe altii pe sine.

– a se raporta cu grija la sine – si nu prin infometare sau sport pana la epuizare

> a integra o dimensiune calitativa a corpului (cum il simt, ce vrea sa imi spuna), alaturi de una predominant cantitativa (cat cantareste, cum este vazut de ceilalti)

> unele persoane au sentimentul ca nu pot avea control asupra unor dimensiuni importante din viata lor

-programul terapeutic presupune redobandirea unui sentiment de control si aplicarea lui in relatia cu stilul de viata propriu.

Toate acestea pot fi obiective terapeutice alaturi de gestionarea si depasirea momentelor de frustrare, iritare si tentatii de a renunta ce inevitabil apar pe parcursul derularii programului de scadere in greutate.

Consultanță online

Consultanta online presupune elaborarea unui program de scadere sau crestere in greutate pe baza datelor pe care ni le furnizezi. In prima etapa iti vom trimite un chestionar cu un set de intrebari la care va trebui sa raspunzi cu multa atentie. Apoi ne vei trimite inapoi chestionarul impreuna cu poze (acestea raman confidentiale, ca si datele din chestionar).

Dupa ce avem chestionarul, pozele si dovada platii, in cateva zile iti vom trimite programul de scadere/crestere in greutate/nutritie sportiva.

Daca totusi poti ajunge la Centrul Superfit, este de preferat sa vii cel putin pentru o prima consultatie.

In cazul in care optezi pentru consultanta online, foloseste formularul de contact pentru a ne scrie.

Analiza Nutrițională Completă

Cu ajutorul acestei analize puteti afla toate detaliile despre meniul zilnic – numar de calorii, cantitate de macronutrienti (proteine, lipide, carbohidrati), cantitate de apa, cantitate de oligoelemente (toate mineralele si vitaminele), aminoacizi esentiali, grasimi esentiale etc.

Analiza va a arata rezultatul global, dar si fractionat pe mese, alimente sau preparate.

La final se poate face raportarea cu diverse standarde (de exemplu: copil intre 3 si 5 ani, barbat de 30-40 ani cu activitate fizica intensa, femeie sedentara de 50-60 ani etc.).

Este instrumentul ideal pentru a afla daca regimul dvs. actual este cel adecvat sau trebuie imbunatatit.

Cu ajutorul ANC, gradinitele, scolile, after-school-urile, cantinele si restaurantele pot sa dovedeasca in fata autioritatilor si a clientilor ca meniurile lor sunt corecte din punct de vedere nutritional.

Pentru ca analiza sa se poata face, este nevoie sa ne puneti la dispozitie retele complete ale preparatelor, cu gramaje. (de exemplu, un meniu in care scrie „ciorba de vaca” nu poate fi analizat, decat daca ne oferiti compozitia exacta a acestui preparat, raportat la portie, 100 g, kilogram etc).

Daca doriti o oferta personalizata pentru acest serviciu, va rugam sa ne contactati.

Seminarii și workshopuri

Dr. Serban Damian, nutritionistul Centrului de Nutritie Superfit este gata pentru a sustine seminarii si workshopuri despre nutritie in cadrul companiilor si firmelor, cluburilor sportive (si nu numai), scoli si gradinite, evenimente diverse cu scop de promovare a unui stil de viata sanatos.

Pot fi abordate orice fel de teme care au legatura cu nutritia, sportul, sanatatea.

Detaliile organizatorice, precum si oferta de pret, se stabilesc in urma unei intalniri preliminare.

Cele mai frecvente teme pentru seminarii sunt:

– principiile de baza ale unei alimentatii sanatoase
– scaderea in greutate – rapid si eficient
– ce inseamna stil de viata sanatos si cum se transpune in practica
– cum crestem in greutate (dezvoltarea masei musculare)
– nutritie sportiva – pentru diverse ramuri sportive
– principii de antrenament – fitness si alergare (in mod particular, pregatire pentru maraton)
– utilizarea suplimentelor nutritive

In afara acestor teme generale, pot fi concepute orice fel de seminarii despre nutritie si antrenament, integrand solicitarile dvs. speciale.

Fiecare seminar este urmat de o sesiune de intrebari si raspunsuri.
Optional, participantii pot primi dupa seminar materiale informative (print sau cd), diplome de participare, chestionare de evaluare.

Seminariile se pot desfasura oriunde in tara (cu acoperirea cheltuielilor de transport si cazare).

Pentru orice detalii suplimentare: 0722.616785 sau drsdamian@yahoo.com

Aici puteti gasi imagini si filmari de la o parte dintre seminariile si workshop-urile sustinute de dr. Serban Damian in ultimii ani:

Seminar de nutritie pentru Groupama, 2013

Seminar de nutritie pentru Unicredit, 2013

Seminar de nutritie pentru Deloitte, organizat de World Class Health Academy, 2013

Seminar despre beneficiile consumului de cafea, Nescafe, 2013

Seminar de nutritie pentru Reiffeisen Bank, organizat de World Class Health Academy, 2013

Seminar de nutritie la Men’s Health, 2013

Lectie de nutritie la Scoala Cornetu, in cadrul saptamanii „Scoala altfel”, 2013

Seminar pentru angajatii Hervis, 2013

Seminar de nutritie sportiva in tenis, 2012

Seminar de nutritie la Adrem Invest, 2012

Lectie de nutritie la Grupul Scolar Budesti, 2012

Lectie de nutritie la Scola nr.196 Bucuresti, in cadrul programului „Scoala altfel”, 2012

Lectie de nutritie la Scola nr.52 Bucuresti, in cadrul programului „Scoala altfel”, 2012

Conferinta „Atitudini si comportamente in stilul de viata al romanilor”, 2012

Conferinta „5 portii de legume, fructe sau suc de fructe”, 2012

Seminar de nutritie sportiva la Crosul Petrom, 2011

Seminar de nutritie pentru Unicredit Tiriac, Bucuresti, 2011

Seminar de nutritie pentru compania E-ON, Covasna, 2011

Seminar despre nutritie si scadere in greutate, eveniment No Limits Woman, Sala Palatului, 2011

Seminar despre slabire, eveniment Prevention, hotel Phoenicia, 2011

Seminar despre factori ce influenteaza alimentatia copiilor, Palatul Copiilor, 2011

Seminar despre alimentatia sanatoasa a copiilor, BabyExpo, 2010

Seminar despre suplimente nutritive pentru compania Arkopharma, 2009

Seminar de alimentatie sanatoasa pentru compania HP Romania, 2009

Workshop de alimentatie sanatoasa pentru compania MegaImage, 2009

Seminar de nutritie pentru copiii claselor 1-4, Colegiul National „Elena Cuza”, 2009

Curs de nutritie sportiva pentru antrenorii de box, Izvorani, 2008

Seminar despre mituri in curele de slabire, CSID, 2008

Seminar despre nutritie la compania PowerPlate 2008

Speech despre antioxidanti, in cadrul Success Day al Forever Living Products Romania, 2007

Seminar despre alimentatia sanatoasa, pentru angajatii companiei Procter&Gamble, 2007

Seminar despre suplimente nutritive la Facultatea de Farmacie (campania „Traieste sanatos” 2006)

Seminar de nutritie la evenimentul Fitness & Lifestyle Revolution 2006

Seminar despre shiatsu si stretching la Congresul Estetika 2005

Analize de laborator

Îți recomandăm efectuarea unui set de analize medicale, pentru a înţelege mai bine care este situaţia sănătăţii tale în acest moment. Dacă ai analize recente (nu mai vechi de 3 luni) le poți aduce pe acelea (în cazul în care nu s-a schimbat nimic în această perioadă).

Este recomandat pachetul de analize de bază, iar cele suplimentare pot fi făcute în situaţia în care ştii că suferi sau ai suferit de afecţiunile menţionate.

Analizele pot fi făcute înainte de consultaţia de evaluare, însă dacă nu ai timp suficient, le poți face şi ulterior (le poți trimite pe email).

Pachet analize de bază

– hemoleucogramă

– ALT, AST

– glicemie

– colesterol total, HDL, LDL

– trigliceride

– lipide totale

– proteine totale serice

– acid uric

– uree serică

– creatinină serică

– sideremie

– magneziu seric

– calciu seric – ionic şi total

– gamaGT

– VSH

Preţ estimativ – 150 lei

Pachet suplimentar hormoni tiroidieni – T3,T4, TSH

Pachet suplimentar diabet zaharat – hemoglobină glicozilată, insulină, microalbuminurie

Pachet suplimentar anemie – feritină, folat, vitamina B12, reticulocite

Analizele pot fi efectuate prin medicul de familie sau la un laborator cu plată. Îți recomand Laboratoarele Synlabwww.synlab.ro, 021. 410 70 93

Puncte de recoltare:

Viitorului – Str. Viitorului nr.69, Sector 2, Tel: 0371 11 13 13

Avrig – Str. Avrig nr.9-19, Sector 2, Tel: 0371 11 24 24

Nițu Vasile – Str. Sergent Nitu Vasile nr.51, Sector 4, Tel: 0371 11 46 46

Floare de Crâng – Str. Floare de Crang nr.1, Sector 1,Tel: 0371 11 81 81

Borrelia Centrum – Str. Justinian nr.1, Sector 2, Tel: 031 105 00 19

Recoltările se fac dimineaţă, între 8 şi 11. Înainte de recoltare nu trebuie să mănânci.

Te rog să te prezinți la recoltare cu un print după această pagină, care are valoare de bilet de trimitere (dar nu asigură gratuitate).

Îți recomandăm să efectuezi și un TEST DE INTOLERANȚĂ ALIMENTARĂ.

Click aici pentru mai multe detalii.

Servicii de catering

Partenerul nostru, Livram sanatate.ro a conceput primul serviciu complet de nutritie si catering, singurul din Romania, si te invita sa te bucuri de beneficiile lui in fiecare zi!

Echipa Livram sanatate.ro ofera Planuri de Dieta, reprezentand garantia unei inalte calitati gastronomice si estetice, flexibilitate deplina in alcatuirea meniului cat si adaptarea lui la diferite bugete, toate acestea fiind furnizate de o echipa de profesionisti cu experienta.

Noi stim ce inseamna sa-ti petreci mai bine de jumatate de zi in birou: stres, fast food iar uneori, sub presiunea targeturilor uitam de servirea meselor pricipale. Kilogramele, stresul si tonusul slabit devin simptomele neplacute de rutina ale zilelor noastre.