ro en
Superfit - consultanta in nutritie si antrenament Superfit - consultanta in nutritie si antrenament
Superfit - consultanta in nutritie si antrenament

« inapoi Sunteti aici :: Cuvinte de la pacienti » Diana Done

Diana Done

A participat la concursul "Poftiti la slabit!", editia 2008, organizat de "Ce se intampla, doctore?" (ProTv) si a slabit 30 kg in cele 3 luni de program si inca 10 kg dupa

Daca nu ai fost niciodata cu adevarat gras iti va fi greu sa ma intelegi. Nu, nu ma refer la zece kilograme in plus ci la zeci - in cazul meu aproximativ 50 (CINCIZECI !!!) de kilograme de tesut adipos. Practic, in fiecare secunda a vietii mele, indiferent ce faceam trebuia sa car in spate echivalentul unei alte persoane adulte. Aveam 110 kilograme si desi nu aveam complexe mari legate de aspectul meu exterior simteam ca trupul meu este mult prea ingreunat. Cele mai simple activitati casnice sau sociale ma storceau de energie. Un drum de 10 minute pana la piata ma storcea de energie. Pana si legarea siretului devenise o mica aventura. Si nu vreau sa va vorbesc de cat de dificil imi era sa gasesc haine cat de cat tineresti care sa ma si incapa.

Nu as fi crezut niciodata ca voi ajunge sa cantaresc 110 kilograme dar mai multi factori coroborati m-au adus aproape pe nesimtite la respectiva greutate. Pe fondul unui metabolism destul de lent, a unei hipotiroidii netratate cu seriozitate, sedentarism, mese neregulate si mai ales o multime de cure de slabire urmate dupa ureche. Si cand te ingrasi, ritmul nefind prea rapid nici nu realizezi oroarea. La fiecare cateva luni imi cumparam haine cu un numar mai mare si in doar cativa ani am ajuns la apogeu. Diagnostic - obezitate de gradul II, la un pas de obezitate morbida.


Cand am ajuns la Serban speram sa scad in greutate macar 10-15 kg. Urmasem zeci de cure de slabire (de cele mai multe ori le alegeam pe cele senzationale, care promiteau efecte miraculoase) si asa cum era de asteptat, eram putin sceptica. In primul rand nu speram la o slabire de durata si in al doilea rand nu puteam crede ca o persoana care prezinta obezitate morbida poate ajunge (si sa se mentina!) vreodata la normoponderalitate. Si Serban mi-a spus: "SE POATE!" si a avut dreptate. Marele avantaj a fost ca mi-a adaptat noul stil alimentar (nu as putea sa il numesc regim) preferintelor si stilului meu de viata. Nefiind o dieta in adevaratul sens al cuvantului, nu m-am simtit frustata sau flamanda (situatii care in trecut ma faceau sa abandonez regimul dupa maxim 2 saptamani). Si pentru ca rezultatele se vedeau, am avut increderea sa continui. Noul meu stil de alimentare, imbinat cu exercitii fizice regulate m-au facut sa pierd pana in prezent 40 de kilograme - in primele trei luni am slabit 28 de kilograme iar restul in urmatorul an.


In prezent nu am o prioritate legata de scaderea in greutate. Voi mai slabi, cu siguranta (pentru factorul estetic) pentru ca din punct de vedere al conditiei fizice sunt intr-o forma mai buna ca niciodata - si asta este principalul meu scop. Cu ajutorul lui Serban nu numai ca am slabit, ci si am invatat principiile de baza in ceea ce priveste o alimentatie sanatoasa. Am invatat cum sa evit acumularea altor kilograme si cum pot sa scad in greutate, atunci cand este nevoie. Nu pot spune ca lupta mea cu kilogramele nedorite a fost usoara dar dificultatile aparute pe parcurs nu m-au facut decat sa apreciez mai mult rezultatele obtinute si sa evit pe viitor ingrasarea. Si pentru ca slabirea este mult mai rapida decat ingrasarea am putut simti de la o saptamana la alta multitudinea de schimbari survenite in trupul meu si in viata mea sociala - imi place sa fac miscare si am inceput sa ies mult mai mult din casa, am o viata mult mai activa si implinita, mi-am facut noi prieteni, imi cumpar hainele care imi stau bine, nu doar cele care ma incap, relatia cu iubitul meu este din ce in ce mai buna, el apreciindu-ma nu atat pentru noul meu trup, ci pentru vointa si perseverenta de care am dat dovada.


Practic, eu sunt acum un alt om - cu alte asteptari si vise si mai ales cu mai multe posibilitati - cand abia te misti sub greutatea ta este cam dificil sa faci tot ceea ce pot face oamenii normoponderali.

Recomand cu multa caldura tuturor persoanelor care se confrunta cu kilogramele in plus sa uite de toate recomandarilor prietenelor/revistelor si sa consulte inainte de toate un medic nutritionist. Fiecare organism este diferit si mai ales in cazul persoanelor obeze, o dieta drastica nu va da rezultate satisfacatoare in timp. Nu este normal sa tii o dieta in care sa numeri zilele pe care le mai ai pana la final. Lupta cu kilogramele nu se finalizeaza niciodata dar cu ajutorul unor persoane minutate si mai ales bine pregatite profesional putem invata sa ne controlam alimentatia, apetitul si poftele astfel incat noul stil de viata sa nu fie o corvoada ci sa faca parte din normalitate. Si credeti-ma, este atat de bine acum!


Cu mult drag, Diana Done

Diana_Done_61314.jpgDiana_Done_40244.jpg

Diana_Done_51248.jpgDiana_Done_97071.jpg



Doctor.info.ro
Slabire.info.ro
Maraton.info.ro
Nutritie Sportiva Produse naturiste si suplimente
Alpha Medical Center